Un avocat din București, Gheorghe Pipera acuză printr-o postare pe pagina sa de Facebook faptul că, în această perioadă de pandemie de coronavirus, în România rudele celor decedați sunt „momiți” cu bani pentru a declara faptul că cei ce au trecut în neființă au fost infectați cu virusul COVID-19, fapt ce le-ar fi provocat moartea.
„In Romania, conform INS, 90% dintre cei care au fost inregistrati ca decedati cu covid-19 aveau alte boli grave, fatale, iar trei sferturi dintre cei rapusi in perioada de pandemie aveau o varsta de peste 60 de ani.
Pentru un deces „obisnuit”, se acorda un ajutor de inmormantare de 2500 de lei. Pentru un deces „cu covid-19”, se acorda 8000 de lei.
Medicilor din „prima linie a frontului” li s-au promis renumeratii sumplimentare de 500 de euro – banii nu s-au achitat, medicii ramanand cu promisiunea, cu tot cu eroismul cu care au fost gratulati. Se spune ca acesti bani nu pot fi achitati intrucat Ministerul Sanatatii „a uitat” sa declare epidemie la nivel national, iar plata era conditionata de aceasta chestie birocratica”, scrie acesta.
Acesta mai spune că nu poate să confirme aceste zvonuri, doar că, mesajele zilnice pe care le primește și dicuțiile avute cu rudele care au primit astfel de „oferte” arată clar nivelul la care se află, în acest moment, spitalele din România.
Întreaga postare aici:
Referitor la această postare, de precizat că ajutorul de înmormântare se acordă în orice situaţie, iar avocatul ar trebui să ştie acest lucru!
L.M.



























