Fundația Solar Universe va organiza la Constanța, în perioada 3 – 25 decembrie 2022 evenimentul caritabil „Născuți să fim liberi”. Este vorba de o expoziție și vânzare de tablouri realizate de artiști ucraineni pentru a strânge fonduri în vederea ajutorării locuitorilor din Ucraina, afectați de războiul declanșat de Rusia.
„Fondurile strânse de la eveniment vor ajuta familiile ucrainene care au rămas fără adăpost și care au nevoie de sprijinul nostru”, se arată în descrierea evenimentului.

sursa foto: Solar Universe
Expoziția va avea loc la Laguna Residence, Bulevardul Mamaia nr. 165 și va fi zilnic deschisă în intervalul orar 12:00-20:00, în perioada 3 – 25 decembrie. Expoziția include piese realizate de artiști ce provin din zone afectate de război, precum Kiev, Dnipro și Crimeea. Intrarea este liberă. Totodată, pe 6 decembrie 2022, la ora 18.00, va avea loc și un concert.
Detalii despre fundația Solar Universe
Fundația Solar Universe a fost înființată în luna decembrie a anului 2021 pentru a valorifica experiența de peste 20 de ani a membrilor săi în scopul cooperării internaționale și a obținerii de asistență financiară și materială pentru programe umanitare din Ucraina, conform site-ului organizației.
„Timp de mulți ani am lucrat în toate centrele regionale ale Ucrainei: ne-am ocupat de orfelinate, școli-internat, centre sociale, adăposturi pentru copii, asociații de familii numeroase și case de tip familial. Multe organizații care se ocupă de copiii cu nevoi speciale îi cunosc pe voluntarii noștri”, transmite fundația.
P.I.



























