Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, vineri, 16 decembrie a.c., acțiuni pe linia verificării respectării obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, polițiștii au efectuat verificări la 24 de agenți economici din cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Constanța.
În urma activităților, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei. Au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 48 de seturi de jucării.
Totodată, la aceeași dată, polițiștii de la economic au efectuat verificări la 5 agenți economici din municipiul Constanța, respectiv comunele Mihail Kogălniceanu și Topraisar.
C.S.



























