În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 297 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.
În perioada 24 – 30 decembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 234 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 144 de minori.
De asemenea, au fost depistate 63 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 56 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, cinci aveau mandate de arestare preventivă, o persoană avea emisă pe numele ei un mandat european de arestare și una avea emisă o sentinţă de internare într-o unitate medicală de specialitate.
V.I.



























