Turul Dobrogei este una dintre competițiile cele mai vechi din calendarul Federației Române de Ciclism. Turul Dobrogei, organizat pentru prima oară 1968 (anumiți istorici scriu că prima ediție a avut loc în 1952, dar sub o altă denumire), revine anul acesta în atenția iubitorilor de ciclism!
Clubul Județean de Ciclism Constanţa, în parteneriat cu Direcția Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, și Federaţia Română de Ciclism pregătesc o competiție eveniment.
Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 27- 28 mai.
„Vom avea trei etape, un prolog, un fond și un circuit, și aproape 200 de km de pedalat per total. Din păcate, Turul Dobrogei l-am organizat cu sincope în ultimii ani. Au trecut deja trei ani de la ultima ediție. Vrem să readucem acest minunat tur acolo unde îi este locul: în topul competițiilor cicliste din România”, a declarat Victor Bănescu, președintele Clubului Județean de Ciclism Constanța.



























