Sedan Rasim face ce face și ajunge după gratii. Este cunoscut cu antecedente penale, el spunându-le anchetatorilor, în trecut, că așa face el când bea: se enervează și distruge mașini. Bărbatul a fost eliberat condiționat anii trecuți și iată că a comis-o din nou: șapte infracțiuni de distrugere. Se afla sub control judiciar, iar judecătorii i-au înlocuit măsura cu cea a arestului preventiv.
„Admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, în dosarul de urmărire penală nr. 10021/P/2022, și dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul R.S., de cetățenie română, recidivist, cercetat pentru săvârșirea în concurs real și în stare de recidivă postexecutorie a șapte infracțiuni de distrugere, prevăzute de art. 253 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal, cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 230 Codde procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului R.S., la data rămânerii definitive a prezentei încheieri“, potrivit minutei judecătorești din 9 martie a.c.
Iar pe 15 martie, Sedan Rasim a fost prins.
„Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, la data de 15 martie a.c. au identificat un bărbat, de 50 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Persoana respectivă a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța“, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
Sedan Rasim locuiește în zona dintre Casa de Cultură și ICIL, fiind cunoscut ca „spaima cartierului“. De câte ori consuma băuturi alcoolice, vandaliza autovehiculele parcate în zonă.
„Așa fac eu când beau, am spart mii de mașini“, le-a spus acesta anchetatorilor la un moment dat.
Individul a fost cercetat în mai multe dosare, pentru distrugere, iar la finele lunii octombrie 2017, a fost condamnat la 3 ani și 3 luni de închisoare. În ianuarie 2018, era trimis în judecată în alt dosar, pentru fapte similare, fiind condamnat la 4 ani și 6 luni.
Sedan Rasim a fost eliberat recent și iar s-a apucat de „treabă“.
Liliana BELCIUG


























