Doi tineri din Constanța se acuză reciproc de agresiuni, și-au făcut plângeri penale unul altuia, după ce s-au bătut într-un loc public, în apropierea terasei Salis de pe Bulevardul Mamaia. Acum, ambii așteaptă ca justiția să stabilească cine a avut dreptate și cine a greșit.
Potrivit declarațiilor depuse la Secția 1 Poliție, totul s-a întâmplat în data de 28 iulie 2020, când cei doi se aflau la o terasă de pe Bulevardul Mamaia, împreună cu mai multe persoane. La un moment dat, între I.A.A., de 21 de ani la data faptelor, și M.E., de 20 de ani la data faptelor, au avut loc câteva replici mai acide, pornite de la unele glume. Printre altele, M.E. i-ar fi adus jigniri interlocutorului său și la adresa mamei sale. În replică, I.A.A. i-a spui lui M.E. că este fiul unui șpăgar, făcând referire la tatăl acestuia, fostul rector al Universității „Ovidius“, Dănuț Tiberius Epure, condamnat în trecut pentru fapte de corupție, ulterior fiind reabilitat în instanță.
La un moment dat, vorbele jignitoare dintre cei doi, la care au fost martori și prietenii acestora, au fost înlocuite cu fapte de agresiune. Într-una din plângerile depuse se spune că fiul fostului recor ar fi fugit de pe terasă în stradă, unde a continuat să îi adreseze jigniri celui cu care era deja în conflict și care l-a urmărit pentru a-l potoli. Cei doi au avut o confruntare pe stradă, la circa 50 de metri de terasa unde începuse totul. Ambii s-au agresat reciproc, cu pumnii și cu cotul, după cum descrie unul dintre ei.
Au fost despărțiți de ceilalți tineri, după care au plecat cu mașinile, iar unii dintre ei s-au întâlnit în parcarea Pavilionului Expozițional. Însă M.E., fiul lui Epure, nu se afla printre cei prezenți, după cum a declarat I.A.A. Tot el a mai spus că, în scurt timp, a fost sunat de un bărbat care s-a recomandat a fi Dănuț Tiberius Epure, tatăl celui cu care se bătuse, care a început să-l amenințe că îl bagă în pușcărie. Ulterior, același tânăr susține că a mai fost sunat o dată, tot de Dănuț Tiberius Epure, care l-ar fi întrebat unde locuiește.
După acest episod, ambii participanți la încăierare s-au deplasat la Medicina Legală, unde și-au scos certificate medico-legale, în baza cărora au formulat plângeri penale, acuzându-se reciproc pentru loviri și alte violențe, iar I.A.A. a cerut tragerea la răspundere penală și a fostului rector de la „Ovidius“, tatăl celui cu care s-a bătut, pe care îl acuză de amenințare.
Actualmente, dosarele se află la Secția 1 Poliție, fiind în faza de urmărire penală, urmând ca la finalul acesteia să fie emisă o rezoluție privind trimiterea sau nu a acestora în instanță. De asemenea, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în această cauză, toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Daniel ALBU





























Fetițele societății 🙂
Și-au rupt unghiuțele când s-au păruit
amenințarea e mai mult că l-a facut penal. comportamentul fiului mai puțin contează
Ar fi bine sa candideze la Primarie .
Am fost studenta când era rector.
Am învățat si am loat 10 la Domnul Epure.
Lumea este perversa făcând afirmați de acest om.
Când era Rector Ovidius era printre primele facultăți din Romania acum este ultima.
Poate ii deschideți ochi sa vina sa candideze la Primaria Constanta sa fim si noi printre primele orașe din Romania . Acum Satul Constanta este ultimul din Romania
Daca ati „loat” 10, e clar.
Ferească Dumnezeu! Ne vinde tot orașul drăguța! Șpagă o are in sânge! Numai eu stiu cât i-am dat!