Doi indivizi au fost condamnați definitiv, la Constanța, pentru jocuri de noroc clandestine practicate pe litoral. Instanța de fond i-a condamnat, în vara anului trecut, la pedepse care au fost suspendate sub supraveghere, însă sentința a fost atacată cu apel.
În luna august 2020, doi indivizi, Viziteu I. și Stancu M., unul din București, iar celălalt din județul Dâmbovița, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de „organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc, în scopul obţinerii unor venituri“, fapte comise timp de 3-4 zile la rând, în iunie 2020. Mai exact, cei doi angrenau turiștii de pe litoral în jocuri de noroc de tipul alba-neagra. Nu s-au bucurat prea mult de „profit“, pentru că au fost săltați de polițiști și duși la audieri, unde le-au fost întocmite forme premergătoare urmăririi penale. În luna august 2020, cei doi au fost trimiși în judecată.
La finalul cercetării judecătorești, în luna iulie 2022, cei doi au fost găsiți vinovați, iar instanța de fond l-a condamnat pe Viziteu I. la 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Stancu M. a primit 1 an de închisoare tot cu suspendare, sub supraveghere. Pe lângă aceste pedepse, instanța a mai stabilit ca cei doi să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Sentința din iulie 2022 a fost atacată cu apel de către unul dintre inculpați, dar și de procurorii nemulțumiți de pedeapsă. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel, unde luni, 27 martie a.c., a fost pronunțată soluția finală. Completul de judecată a respins apelul declarat de Viziteu I., în schimb au admis apelul Parchetului, care a cerut ca pedeapsa aplicată lui Viziteu să fie executată în penitenciar, iar hotărârea este definitivă.
Așa se face că unul dintre practicanții de alba-neagra din Mamaia va merge la închisoare, astfel de pedepse fiind extrem de rare pentru astfel de infracțiuni.
Daniel ALBU



























