De la începutul anului, s-au semnalat deja cinci cazuri de navigatori înșelați cu diferite sume, potrivit Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Cazurile de înșelătorie sunt tipice și seamănă, parcă sunt trase la indigo. De exemplu, un navigator a contactat direct o companie de shipping găsită pe net, aparent în regulă, numai că respectivul contact nu era de la acea companie, ci de la un escroc. Alt navigator a contactat un alt escroc, la un târg de joburi din București. Altul a primit pe Facebook o reclamă de la o firmă angajatoare de personal navigant din Africa de Sud.
În toate cazurile a urmat un draft de contract de angajare cu un salariu aproape dublu față de ceea ce primise navigatorul până în acel moment, câteva schimburi de informații și copii de documente trimise pentru aprobare, apoi înștiințarea că a fost acceptat și îi trebuie o viză de lucru care costă între 500 și 1000 de euro, dar banii vor fi restituiți imediat ce se va ajunge la navă. Apoi, trimiterea vizei către navigator costa între 300 și 500 de euro, ca și o procesare de documente, plus o garanție ce trebuia depusă într-un cont special, care ar fi fost returnată la terminarea contractului. În total, o sumă considerabilă de plată și era trimis un contract fals de muncă, în care era indicată o navă care putea fi, din nou, reală ca nume. Apoi erau solicitate alte sume de bani pentru reînnoirea vizei, taxe de protecție etc.
„Acum, nici nu este de mirare că oamenii se păcălesc pe fondul unor postări și laude în diferite medii on-line, ale câtorva care bravează spunând că salariile plătite pe un contract încheiat direct cu o companie externă sunt considerabil mai mari decât cele obținute prin agențiile de crewing din România sau din altă parte”, susțin reprezentanții SLN.
Potrivit acestora, navigatorii trebuie să știe că plecarea printr-o agenție de crewing autorizată de ANR, care face obiectul OUG 50/2022, conferă navigatorului o garanție în plus că locul de muncă este real, contractul de muncă este unul standard în piață și implementează toate cerințele negociate de organizațiile navigatorilor afiliate ITF, cerințe care corespund unui standard/plus a drepturilor navigatorilor pe piața de forță de muncă internațională.
Indiferent de navă, pavilion, companie sau loc de muncă oferit, este interzis și pedepsit de lege orice solicitare de onorarii sau cheltuieli navigatorilor, direct sau indirect, în totalitate sau în parte, taxe și comisioane pentru cheltuieli de procesare sau obținere de documente de muncă, de vize, de documente suplimentare emise de statul de pavilion, pentru recrutarea, plasarea sau obținerea unui loc de muncă, documente de călătorie (bilet de avion), cu excepția pașaportului și a carnetului de marinar național.
Contractul individual de muncă al unui navigator trebuie să includă obligatoriu contractul colectiv de muncă semnat de companie cu o organizație a navigatorilor afiliată ITF sau, în cazul în care nu există, să includă contractul colectiv de muncă ”International IBF CBA”.
V.I.




























