Grigore Lup, un meşter pantofar din Chiuieşti, Cluj, a inventat pantofii de distanţare socială, care-i ajută pe purtători să respecte regulile impuse de autorităţi, scrie dejeanul.ro.Având un bombeu supradimensionat, acesta îi obligă pe posesori să păstreze distanţa faţă de cei din jur, şi invers.
Interesant este faptul că mărimea pantofilor începe de la numărul 70. În acest mod, cei care îi încalţă sunt obligaţi să păstreze o distanţă de cel puţin jumătate de metru faţă de oricine.
„Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deşi sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă domnule aproape de tine, parcă îţi suflă în ureche. Am zis <hai să fac, domnule, nişte pantofi astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiţi, să le dăm o pereche de pantofi de ăştia… să stea la distanţă”, a povestit amuzat Grigore Lup, pentru dejeanul.ro.
Chiar dacă par ciudați și sunt de dimensiuni impresionante față de o pereche de încălțăminte normală, pantofii sunt extrem de ușori și nu trebuie foarte multă îndemanare pentru a te plimba cu ei pe stradă. Ai nevoie doar de curaj.



























