Un accident rutier a avut loc în seara zilei de sâmbătă 30 mai a.c., în județul Tulcea. Din primele date, o femeie în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Isaccei, din municipiu, nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de două autoturisme staționate regulamentar, cu care a intrat în coliziune.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.



























