O explozie de culoare, talent, distracție, dar și emoții, pozitive bineînteles, astfel poate fi descrisă a VI-a ediție a Festivalului-concurs Național “DIVERSITAS”, desfășurat la Năvodari, în perioada 25-26 mai.
Evenimentul, organizat de Școala Gimnazială “George Enescu” din Năvodari, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Primăria și Consiliul Local Năvodari, Casa de Cultură „Pontus Euxinus”, și Centrul de Afaceri Năvodari, a fost un real succes, participând sute de elevi până la clasa a VIII-a de la unitățile de învățământ din județul Constanța.
„DIVERSITAS 2023, ediția a VI-a – ziua II – cea mai reușită ediție! Un spectacol de excepție în care toți participanții s-au străduit și au reușit să ne ofere momente artistice de neuitat! Felicitări elevilor participanți și coordonatorilor lor”, au precizat reprezentanții „Școlii George Enescu”.
Centrul de Afaceri Năvodari a găzduit ultima zi a Festivalului-Concurs național „DIVERSITAS”, ajuns la cea de-a VI-a ediție. În Sala Amfiteatru au fost prezenți aproape 400 de elevi, cadre didactice, părinți și bunici, toți iubitori și păstrători ai tradițiilor, indiferent de etnie.
Cei mai buni elevi au fost premiați la secțiunile „Soliști vocali/instrumentiști”, „Grup vocal”, „Dans etno” și „Dans interetnic”. Evenimentul a pus accent pe promovarea armoniei și înțelegerii diferențelor, promovarea incluziunii, a diversității culturale și a toleranței în educație.
MARELE TROFEU a fost câștigat de trupa de dans interetnic „ANOIXI” a Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova.
Alexandra VASILE
Citește și:

































