Falsul polițist din Constanța, cel care a înșelat mai multe persoane prin metoda „Maradona“, merge la închisoare. El a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată, uzurpare de calități oficiale și furt.
În speță vorbim despre Cadâr Mustafa, un individ de 68 de ani, fără prea multă școală (doar clasele primare), aflat în stare de recidivă post-executorie, întrucât a mai executat diverse pedepse, atât în România, cât și în străinătate, pentru furt și alte fapte similare.
În acest dosar, anchetatorii au stabilit că, în urmă cu câțiva ani, acesta și-a atribuit în fals calitatea de polițist, poziție ce îi conferea posibilitatea să percheziționeze corporal unele persoane, pe care le ușura de bani, fără ca acestea să realizeze că sunt victime ale unor escrocherii.
Aceste lucruri s-au întâmplat în mai multe zone ale orașului, unde individul punea ochii pe câte o victimă, pe care o percheziționa folosind diferite pretexte, de la care sustrăgea diverse sume de bani, cuprinse între 30 și 200 de lei. Oamenii au realizat, ulterior, că au fost furați și s-au adresat autorităților.
Trecând peste alte detalii din timpul anchetei, bărbatul a fost condamnat, în urmă cu aproape un an, la o pedeapsă constând în 4 ani și 8 luni de detenție, printr-o sentință a Judecătoriei Constanța care a fost atacată, ulterior, cu apel.
În urma dezbaterilor, miercuri, 28 iunie a.c., instanța a respins apelul declarat de inculpatul-condamnat, astfel încât sentința Tribunalului a rămas definitivă. Prin urmare, „polițistul“ va merge la răcoare.
Între timp, un alt dosar
Interesant este faptul că, anul trecut, abia se pronunțase instanța de fond asupra pedepsei din dosarul descris mai sus, că individul a comis, din nou, alte infracțiuni, folosindu-se de aceeași calitate falsă de polițist. Mai exact, la data de 7 septembrie 2022, bărbatul în cauză a sustras suma de 150 de euro de la o turistă de 85 de ani. O lună mai târziu, în urma unor percheziții, bărbatul a fost săltat de oamenii legii, în baza unui mandat. Precizăm că metoda folosită de infractor este denumită generic „Metoda Maradona“.
Daniel ALBU


























