Viorel Marian Leonte este cunoscut ca un om agresiv, el fiind cercetat în mai multe dosare, inclusiv pentru că și-a terorizat și agresat membrii familiei. În timp ce era arestat, acesta a făcut circ în sala de judecată, înjurând și amenințând victimele, cât și pe judecător, fiind scos, de mai multe ori, din sală. Când procurorul spunea concluziile, în sensul că inculpatul este un om impulsiv și agresiv, Leonte a spus: „Așa m-a fătat mama“. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru încălcarea solemnităţii şedinţei, iar pe 31.05.2023 a fost condamnat la 5 ani și 700 de zile în regim de detenție (pentru că are și condamnări mai vechi, care au fost contopite), şi pedeapsa de 5.100 de lei amendă penală. Decizia nu este definitivă, iar apelul se va judeca pe 14.12.2023.
Viorel Marian Leonte a terorizat, de-a lungul vremii, locuitorii din Techirghiol, a condus beat și fără permis, a luat la bătaie oameni pe stradă, și-a agresat fizic și membri ai familiei. Era condamnat, ieșea din închisoare și o lua de la capăt.
Detalii aici: Un bărbat din județul Constanța, cunoscut ca infractor violent, a fost trimis în judecată pentru că a făcut circ în instanță
În timp ce era judecat în unul din dosarele în care părți vătămate erau fratele și cumnata acestuia, el fiind arestat preventiv, bărbatul a făcut circ în sala de judecată. În timpul audierii uneia dintre persoanele vătămate, Leonte a adresat cuvinte jignitoare acesteia şi a intervenit în audiere, fără a avea permisiunea, motiv pentru care, a doua oară, a fost scos din sala de judecată.
În timp ce era scos din sală, Viorel Marian Leonte i-a adresat cuvinte jignitoare persoanei vătămate: „Băga-mi-aş p… în morţii tăi“.
Altă dată, în timpul susţinerii concluziilor pe fondul cauzei de către procuror, inculpatul a intervenit de mai multe ori, iar instanţa i-a atras atenţia, deşi fusese anterior îndepărtat din sala de şedinţă, iar apoi acesta a proferat amenințări. Mai exact, când persoanele vătămate erau audiate, inculpatul a intervenit, spunând „Sunt băiat, nu sunt pi.dă ca ei“.
De asemenea, ulterior, acesta a intervenit în timp ce procurorul punea concluzii pe fondul cauzei, în sensul că atunci când procurorul a susţinut că acesta este impulsiv şi are un comportament antisocial, Leonte a afirmat „Aşa m-a fătat mama“.
Apoi, după mai multe intervenţii, fiind dispusă îndepărtarea acestuia din sală, a afirmat „Să-ţi iau familia şi toţi morţii în p..ă“.
Inculpatul a adresat injurii şi cuvinte jignitoare avocatului care îl reprezenta, iar apoi, judecătorului. Ulterior, acesta din urmă a dispus evacuarea din sală a bărbatul.
La un moment dat, i-a şi ameninţat, spunându-le „Dacă ies, o să vă mierlesc“.
Potrivit informațiilor noastre, Viorel Marian Leonte a fost scos de trei ori din sala de judecată, într-o singură ședință.
De asemenea, de câte ori vorbea cumnata lui în sala de judecată, inculpatul o făcea zdreanță și cu.vă.
Fiind audiat în calitate de inculpat, Viorel Marian Leonte a declarat că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că injuriile adresate în cursul procesului, în sala de judecată, erau adresate fratelui său, precum şi soţiei acestuia, nu instanţei de judecată.
Bărbatul a fost condamnat pe fond, pentru încălcarea solemnităţii şedinţei, în cauză urmând să se judece apelul.
Liliana BELCIUG



























