Lucrările de la spitalul modular intră în linie dreaptă. Pe 13 Iulie 2023, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul către societatea care execută noul Spital modular. Corpul modular va avea 52 de paturi din care 10 paturi de ATI si va fi dotat cu Computer tomograf, RMN, farmacie și laborator.
Structara modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și va asigura completarea serviciilor medicale pentru această unitate. Serviciile de imagistică sunt o premieră pentru SCBI care nu a avut în dotare CT și RMN.
Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro, iar termenul de finalizare este de 4 luni de la data începerii lucrărilor. Proiectul vine în completarea amplelor lucrări de modernizare, reabilitare energetică si consolidare ale clădirii vechi a spitalului care se află la stadiul de realizare a proiectului tehnic.
Reconstructia clădirii vechi de 85 de ani urmează sa demareze anul viitor după finalizarea spitalului modular. În acest moment Contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea clădirii edificată în 1938 este semnat și are o valoare de aproximativ 27,8 milioane de lei, cu TVA, dintre care 11,8 milioane sunt alocați consolidării.
M.G.



























