Magistrații Tribunalului Constanța, la data de 14.07.2023, au amânat pronunțarea în dosarul agentului șef de poliție ce divulga unde sunt amplasate radarele pe A2 pentru 21 iulie. Este vorba despre Florian Laurențiu P., care este acuzat de 6 fapte de ” divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”.
Prin rechizitoriul emis la data de 2.08.2022, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Florian Laurențiu P., pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată (șase acte materiale), prev. de art. 304 alin. 1 Cpen. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cpen. În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la datele de 11.12.2021, 9.01.2022, 16.01.2022, 20.01.2022, 30.01.2022 şi 17.02.2022, în calitate de agent-şef de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi, Biroul de Poliţie Autostrada A2 (BPA2), aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a transmis unei persoane (amicul său – n.r.) informaţii nepublice, despre care a luat la cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, informaţii referitoare la amplasamentul sistemelor radar şi al echipajelor de poliţie de pe Autostrada A2. Informațiile au fost folosite pentru ca persoana în cauză să nu fie sancţionată pentru depăşirea limilelor de viteză ori pentru încălcarea altor norme care reglementează circulaţia rutieră. Agentul a fost trimis în judecată pe 25.08.2022, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța. După ce a trecut prin faza de cameră preliminară, a început judecata, iar acum pronunțarea a fost amânată pentru 21 iulie 2023.
Liliana BELCIUG




























