USR Constanța susține că a salvat complexul Bar Orient, din stațiunea Mamaia, de la demolare. Președintele USR Constanța, Stelian Ion, precizează că Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) a dat aviz favorabil pentru clasarea complexului Bar Orient ca monument istoric.
Ce a spus Stelian Ion:
„Complexul Bar Orient (Vila Reginei Maria) din centrul stațiunii Mamaia va fi salvat! Anul trecut, în luna august, primăria lui Vergil Chițac emitea un certificat de urbanism pentru demolarea complexului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia – un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul regal din perioada interbelică.
Alături de colegul meu, senatorul Remus Negoi și consilierii municipali USR Constanța am acționat imediat și am început toate demersurile legale pentru a salva clădirea. Un pas important a fost trimiterea către Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și Direcția Județeană pentru Cultură Constanța o solicitare de clasare în regim de urgență a complexului în lista monumentelor istorice.
De asemenea, în luna octombrie 2022, consilierii USR au inițiat un proiect de hotărâre prin care a fost declanșată clasarea în regim de urgență a complexului Bar Orient ca monument istoric. Practic, proiectul, aprobat prin vot majoritar, a reprezentant asigurarea de care aveam nevoie ca această clădire istorică, pe care Chițac nu avea nicio problemă să o radă de pe fața pământului pentru a face loc unui nou hotel, să fie salvată.
Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) a confirmat, în urma sesizărilor pe care le-am făcut, că Bar Orient corespunde tuturor cerințelor și criteriilor legale de a fi clasat ca monument istoric. Iar luna trecută, ca rezultat al acțiunilor USR, DJC a dat aviz favorabil pentru clasarea complexului Bar Orient ca monument istoric, clădirea fiind, practic, salvată de la demolare.
Nu ar fi trebuit niciodată ca un primar și o administrație locală să permită și chiar să încurajeze, prin nepăsare și tăcere, distrugerea reprerelor culturale unice ale unui oraș.
Acestea sunt faptele: dacă USR nu făcea nimic, astăzi Bar Orient nu ar fi fost o clădire istorică, ci doar istorie în sensul cel mai rău al cuvântului.
Mulțumesc colegilor consilieri USR Constanța și tuturor celor care au contribuit la salvarea acestei clădiri!”.
Săptămâna trecută, senatorul USR Remus Negoi, vorbea, într-un interviu acordat pentru Focus Press, de soarta Barului Orient.
„Barul Orient este în derulare pentru a fi realizat RLV, studiul din punct de vedere arhitectural, astfel încât să se stabilească dimensiinile exterioare, împărțirea interioară. Este cel care va sta la baza și este elementul cel mai important pentru clasarea ca monument istoric. Din fericire s-a implicat și Direcția Județeană de Cultură.
Pe lângă provocarea în sine, de a solicita clasarea monumentului respectiv ca monument istoric ne-am lovit de chestiuni care nu credeam că pot fi invocate de către o instituție, în speță, Ministerul Culturii, care ar trebui să se ocupe de chestiunea asta. Lipsa fondurilor pentru a realiza acest plan RLV. Știți cât costă? Vreo 10.000 de lei, asta înseamnă vreo 2.000 de euro. Adică tu minister al Culturii, să știi că ai un monument cu o asemenea însemnătate istorică și culturală și să te prevalezi de faptul că nu ai banii ăia. Banii ăia nu ai cum să spui că nu îi găsești, ca minister”, spunea Negoi.
(56:00 -58:00)
În luna mai a anului 2022, Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism pentru demolarea Barului Orient. Prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat pentru: DEMOLARE CONSTRUCȚII EXISTENTE CORP C1, C2, C3, C4, C5, C6”, se arată în registrul certificatelor de urbanism. Acesta este valabil 24 de luni. Solicitantul este VULTURII MĂRII S.R.L.
P.I.




























