Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 15.00, pe Autostrada A1 pe sensul Pitești – București, se efectuează lucrări de reparații la partea carosabilă, care impun restricționarea circulației pe prima bandă, pe tronsonul kilometric 40+200 metri – 39+800 metri.
Pe același sens, va fi restricționată circulația pe a doua bandă pe tronsonul kilometric 83+300 metri – 83+800 metri, pentru reparații la parapetele median.
Recomandăm conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită în aceste zone, să crească distanţa între autovehicule şi să se asigure corespnzător la schimbarea benzii de circulație, semnalizând această intenție.
L.B.




























