Primăria orașului Cernavodă acordă tichete sociale în cadrul Proiectului “Respect și sprijin pentru seniorii și persoanele aflate în dificultate ale orașului”, aprobat prin HCL 51/2020.
Astfel, administrația locală derulează începând de marți, 1 august a.c., ora 09:00, programul de distribuire a tichetelor sociale, conform HCL nr. 51/30.01.2020, pentru ”Sf. Maria”.
Sunt invitați să se prezinte la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială toți beneficiarii de tichete (literele A-Z) cu următoarele documente în original:
- actul de identitate;
- ultimul cupon de pensie;
- certificatul de încadrare într-un grad de handicap, după caz.
L.M.




























