Luna trecută, Primăria Constanța a lansat în consultare publică intenția de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal, inițiat de societatea Patria 2001 SA, firmă deținută de familia Micula. Acesta este necesar pentru construirea unui imobil cu regim de înălțime P+10E, având funcțiunea de hotel, cu servicii conexe, și a unui imobil S+P+5E, cu funcțiunea de parcare supraterană. Agenția pentru Protecția Mediului a precizat că, pentru a emite avizul de mediu, este necesară realizarea raportului de mediu.
Proiectul „Elaborare PUZ privind construire imobil P+10E, având funcțiunea de hotel, cu servicii conexe, și imobil S+P+5E, având funcțiunea de parcare supraterană“, propus a fi amplasat în stațiunea Mamaia – Restaurant Național, necesită evaluare de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare cu aviz de mediu.
Potrivit memoriului de prezentare, Restaurantul Național este o construcție care, în prezent, nu s-ar mai adapta cerințelor funcționale și estetice din Mamaia. În plus, zona studiată nu ar avea spații verzi amenajate corespunzător, zone de agrement publice pentru copii și adulți, nici locuri de parcare delimitate și semnalizate. Astfel, firma Patria 2001 SA vrea să construiască un hotel în zona unității de alimentație publică.
Societatea pe acțiuni a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social în municipiul Oradea. Aceasta este controlată de Ioan Micula. Administratori sunt Lucian Tomulescu, Emilia Oros și Dorin Ioan Micula. Pentru anul 2022, societatea a raportat o cifră de afaceri de 3.388.014 lei, un profit net de 10.820 de lei și datorii în valoare de 1.530.932 de lei. Această firmă administrează și Hotelul Astoria.
Ioan Micula, unul dintre patronii European Drinks, mai apare și în firmele Cintyq Mobilier SRL, Scandic Distilleries SA, Solid Impact SRL și Universal Rent SRL. Ioan Micula este în firmele Ardealul Stei SRL, Cretinvest SRL, Clas Media SRL, Drinks Prod SRL, Intermark SRL, Juhanino SRL, Multipack SRL, Roswed Prod SRL, Starmill SRL, Suedro Prod SRL, Tertimoto SRL, Tonical Trading SRL, Transilvania General Importexport SRL, Turist Center SRL, West Leasing SRL, World Brands Production SRL.
Mihaela GIUGLEA
.




























