Teatrul de Stat Constanța a organizat luni, 28 august, începând cu ora 12:00, o conferinţă de presă prilejuită de finalul ,,SEAS – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI. Au participat directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
SEAS a avut loc în perioada iulie august a.c. și a reprezentat un amplu eveniment cultural care a adus la Constanţa spectacole ale unor instituții de cultură din toată țara. Evenimentul anual este organizat de Teatrul de Stat Constanţa, cu finanţarea Consiliului Judeţean Constanţa, și are ca partener principal Primăria Municipiului Constanţa.
Stagiunea din acest an a cuprins şi prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – SEASTREET – 28 – 30 iulie 2023, un proiect cultural organizat de municipiul Constanța în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa.
„Conferința de presă este prilejuită de finalul SEAS, ediția a doua. Munca a fost una prorifică cu CJC, pentru că s-au găsit resursele necesare pentru ca acest eveniment să aibă loc”, a spus directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn.
„Am venit aici să îi felicit și să le mulțumesc pentru că au făcut o treabă extraordinară. Am pus Constanța pe harta culturală a României. Ce s-a întâmplat la Constanța a fost ceva extraordinar. Eu mereu am spus că educația se face prin cultură. În primul rând trebuie să lași instituțiile să se implice, pentru că ei știu cel mai bine cum este să ajungi la performanță. Având un astfel de teatru, noi, administrația, trebuie să le punem la dispoziție infrastructura necesară, pentru că doar așa vor ajunge la performanță. Echipa mea a înțeles cât de important este acest proiect, SEAS. Contanța începe să devină un candidat serios cultural, vorbim de muzee, teatre”, a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Erwin Șimșensohn a vorbit și despre pericolul unor tăieri bugetare, care ar putea afecta instituțiile de cultură.
„Instituțiile de cultură sunt primele care sunt afectate. Cultura nu este un moft, este un serviciu social de importanță capitală, precum sănătatea de exemplu. La Constanța, chiar și în anii pandemiei, când au fost tăieri masive, aici la Constanța acest lucru nu s-a întâmplat, nu au fost tăieri la buget”, a adăugat directorul Teatrului de Stat Constanța.
„Anul acesta au fost trupe din Oradea, Timișorara, Craiova, Târgu – Mureș, Iași, Suceava, București, Sibiu, Baia Mare, Giurgiu, Chișinău. Bugetul evenimentului a fost de 1.858.325 de lei”, a mai spus Șimșensohn.
Acesta a spus și care a fost bugetul pentru SEAS 2023.

Bugetul a fost de peste 1.300.000 de lei, dintre care un milion bugetat de către Primăria Municipiului Constanța, iar restul din bugetul Teatrului de Stat Constanța, adică Consiliul Județean Constanța.
Totodată, în cadrul SEAS 2023, a avut loc și SEAStreet, primul festival de teatru stradal organizat de Teatrul de Stat Constanța, fiind pentru prima dată când instituția de cultură de la malul mării organizează un astfel de teatru stradal. Directorul TSC, Erwin Șimșensohn spune că SEAStreet va fi organizat și în anului 2024, în luna august, tot în cadrul SEAS.

VIDEO:
L.M.




























