Procurorii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Mangalia, la data de 2.09.2023, au formulat propunerea de arestare preventivă faţă de doi inculpați, fiind vorba de Gheorghiță Aurelian Bițică de 36 de ani, din orașul Negru Vodă, județul Constanța, și Tudor Daniel Bițică, în vârstă de 31 de ani, din comuna Albeşti.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 31.08.2023, în cursul unei intervenţii efectuate de un echipaj format din doi lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Negru Vodă, județul Constanţa, la solicitarea prin SNUAU 112 conform căreia numiţii Gheorghiță Bițică şi Tudor Daniel Bițică se agresează reciproc, cei doi agresori, aflaţi în stare de ebrietate şi având un comportament violent atât verbal cât şi fizic, au început să-i ameninţe pe lucrătorii de poliţie cu acte de violenţă, fiind necesară folosirea de către poliţişti a spray-ului lacrimogen, iar în timp ce se proceda la încătuşarea lui Tudor Daniel Bițică, fratele său s-a îndreptat din spate către agentul de poliţie G.A. şi i-a aplicat o lovitură de pumn în zona urechii stângi şi l-a îmbrâncit, rupându-i poliţistului tricoul uniformei de serviciu în timp ce s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea sa.
În continuare, în timp ce se afla încătuşat pe bancheta din spate a autospecialei de poliţie, Tudor Daniel Bițică a devenit din nou agresiv şi a lovit cu capul în mod repetat geamul lateral-stânga al autospecialei, spărgându-l.
Comportamentul deosebit de violent, fizic şi verbal, al celor doi agresori a fost perceput de mai multe persoane aflate în zonă, fiind de natură să producă tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi să inducă un sentiment de intimidare, de nelinişte şi de insecuritate persoanelor prezente.
După conducerea celor doi agresori la sediul Poliţiei Oraşului Negru Vodă, aceştia au fost aşezaţi pe două scaune în sala de aşteptare, la scurt timp devenind din nou agitaţi, reproşându-le poliţiştilor că i-au adus la sediul poliţiei şi ameninţându-i că, după ce vor ieşi din puşcărie, îi vor omorî. Pe neaşteptate, Tudor Daniel Bițică s-a ridicat de pe scaun şi i-a aplicat o lovitură cu talpa piciorului în abdomen agentului de poliţie G.A.
În cursul intervenţiei, agentul de poliţie Z.D. a suferit leziuni la degetele arătător şi mijlociu de la mâna dreaptă şi la piciorul stâng, fiind lovit de numitul Tudor Daniel Bițică.
Cei doi au fost arestați preventiv la Judecătoria Mangalia.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BIŢICĂ GHEORGHIŢĂ AURELIAN, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 2.09.2023 şi până în data de 1.10.2023 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BIŢICĂ TUDOR DANIEL, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 2.09.2023 şi până în data de 1.10.2023 inclusiv. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de apărătorul inculpaţilor privind alte măsuri preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 2.09.2023, ora 16:30”, potrivit minutei judecătorești.
L.B.




























