Magistrații Tribunalului Constanța, la data de 5 septembrie, au admis propunerea DNA și au emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Dorin Meran, șeful Gărzii de Mediu Tulcea.
”Admite propunerea formulata de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie-DNA-Serviciul Teritorial Constanța . În baza art. 223 alin.2 C.p.p. in referire la art. 202 alin.1 si 3 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului MERAN DORIN- pe o perioadă de 30 zile, incepand cu data 5.09.2023 si pana la data de 4.10.2023, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. Respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau control judiciar. Măsura se comunică administrației locului de deținere . În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 5.09.2023, ora 17.36”, potrivit minutei judecătorești a Tribunalului Constanța.
Potrivit procurorilor DNA Constanța, în perioada 30 august – 4 septembrie 2023, inculpatul Dorin Meran, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor. La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
L.B.
Citește și:


























