Liber la construit, din partea instituției abilitate de mediu, pentru societatea Publichriss SRL, care dorește să ridice un imobil pe malul Lacului Siutghiol din zona cartierului constănțean Palazu Mare. Valoarea proiectului este de 1.313.462,98 lei, aproximativ 265.000 de euro.
Pe amplasamentul analizat, beneficiarul propune construirea unui imobil cu funcțiunea de locuințe colective si regim de înălțime 2S+P+3E+terasă circulabilă.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a anunțat publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil locuințe colective 2S+P+3Etaje+terasă circulabilă, sistematizare teren, amenajare incintă, împrejmuire sit și organizare de șantier“, propus a fi amplasat pestrada nespecificată, zona Lac Siutghiol, parcela A510/7 (lot 3 și lot 4), lot 2/2/2/2/2/2/1, zona Palazu Mare din municipiul Constanța.
Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului, pe destrada Unirii nr. 23 din municipiul Constanța, în zilele de luni până joi, între orele 8.00 și 16.30, și vineri, între orele 8.00 și 14.00, precum și la următoarea adresă de Internet: http://apmct.anpm.ro.
Societatea Publichriss SRL a fost înființată în data de 21 noiembrie 2001, având sediul pe Bulevardul Ferdinand, numărul 28, din municipiul Constanța. Administrator este Marius Cristian Coman, care este și asociat, cu 95% din capitalul social, alături de Nina Lavinia Coman, cu 5%. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost 807.407 lei, profitul de 152.868 de lei, iar datoriile, de 1.901.771 de lei, cu un angajat.
Loredana MIHAI
Citește și:



























