Începutul de drum, în orice domeniu profesional este unul plin de provocări, noutăți, dar și responsabilități. Jurnaliștii Focuspress au stat de vorbă cu o parte dintre tinerii care s-au remarcat în cea mai recentă ediție a programului de Traineeship Rompetrol și care au primit ofertă de angajare.
De pe băncile facultății, în laboratoare, ateliere și instalații
În 2023, programul de Trainneship Rompetrol a fost lansat sub noua identitate „Together We Grow“, adresându-se studenților care își doresc o carieră în domeniul energiei.
La finalul acestuia, peste 40 de trainee au fost angajați în companiile membre KMG International (Rompetrol). Ei activează în arii diferite, de la inginerie până la utilități, iar totul a început cu aplicarea la programul de Traineeship, care s-a dovedit o alegere inspirată.
„Căutam anunțuri de angajare și, din pură întâmplare, am dat peste anunțul postat de Rompetrol, referitor la Traineeship. Mi-am spus că este o oportunitate unică, pe care nu trebuie să o ratez, dar nu îmi imaginam, la început, că aici urmează să lucrez, chiar dacă îmi doream foarte mult acest lucru. Nu știam la ce să mă aștept, era primul astfel de program la care am aplicat. Chiar dacă am terminat facultate de construcții, am avut norocul să am un mentor răbdător, de la care am învățat lucruri noi. A fost o experiență care m-a ajutat să ma dezvolt, pe mai multe planuri“, a declarat Cristina Elena Zanfir, Civil Supervisor în cadrul companiei Rominserv.
„Am aplicat la acest program de formare după ce am fost la o prezentare făcută în facultate. Din start, m-a atras ideea de muncă în domeniul acesta, dar și ideea că am oportunitatea să dau start carierei. Traineeship-ul a fost o perioadă frumoasă, cu informații noi, cu care nu mă întâlnisem. Iar primul contact cu zona de instalații a fost fascinant, pentru că atunci am văzut exact de unde vin probele pentru laborator“, ne-a spus Bianca Maria Mătanie, Laboratory Trainee în cadrul Rompetrol Quality Control.
„Am acumulat cunoștințe importante în timpul facultății, așa că am dorit, din start, să văd cum ele pot fi puse în aplicare. Cele două luni de Traineeship au fost super, pentru că am format o echipă strânsă cu ceilalți colegi, plus că am beneficiat de suport necondiționat din partea mentorului, dar și al colegilor din secție. Am trecut, în cele două luni, prin toate paliere de informație, ceea ce mi s-a părut foarte inspirat, iar căldura cu care am fost primiți în familia Rompetrol chiar m-a impresionat“, a completat Dragoș Antonio Nedelcu, Trainee în zona de producție, în cadrul Rompetrol Rafinare.
„Am colegi la studiile de masterat deja angajați în Rompetrol, care mi-au recomandat programul de Traineeship ca rampă de lansare. Am aplicat cu gândul să evoluez pe plan profesional și simt că aici am această posibilitate. Toată perioada de Traineeship a fost una excelentă, cu informații noi, cu multe activități în teren“, a declarat Răzvan Andrei Nae, Trainee în zona de utilități, în cadrul Rompetrol Energy.
„Familia Rompetrol există!“
Acum, cei patru absolvenți ai Traineeship-ului se numără printre noii angajați în companiile din Rompetrol. La unison, au declarat că vor profita de șansa pe care au primit-o.
Cristina Elena Zanfir, Rominserv: „Să ajungi să lucrezi în cadrul unei companii atât de mari, ca absolvent abia ieșit de pe băncile facultății, este o șansă cu care nu te întâlnești în fiecare zi. Îmi voi continua și studiile, pentru că am de gând să acumulez tot mai multe informații, care să mă ajute. Totodată, îmi doresc să evoluez, să contribui la creșterea companiei și să ajung un om performant, într-o organizație stabilă“.
Bianca Maria Mătanie, Rompetrol Quality Control: „A fost o șansă unică, pentru că nu știam 100% dacă mă voi putea angaja unde doream, încă de pe băncile facultății. Obiectivul meu este să învăț tot ce trebuie știu despre laboratorul în care îmi desfășor activitatea, dar și să-mi termin cele două facultăți“.
Dragoș Antonio Nedelcu, Rompetrol Rafinare: „Văd pasul făcut în familia Rompetrol ca o șansă în dezvoltarea profesională și garanția unui viitor mai bun. Caut să învăț cât mai mult și să urc ușor, dar sigur către poziția de inginer. Pentru asta m-am pregătit în facultate și asta îmi doresc să realizez“.
Răzvan Andrei Nae, Rompetrol Energy: „Familia Rompetrol chiar există! Spun asta pentru că fiecare om întâlnit a avut disponibilitatea să ne învețe, să ne arate, să ne explice tot. Îmi doresc să acumulez cât mai multe informații și să ajung în punctul în care viitorii trainee să vină la mine, iar eu să am răspunsuri la întrebările lor“.
În cele două luni de activitate, cu sprijinul celor 70 de Mentori implicați, 100 de participanții la program au trecut prin toate modulele practice, în puncte-cheie din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și în zonele de activitate ale Rompetrol Well Services sau Rompetrol Energy.
V.I.




























