Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au propus luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, față de 3 persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, măsura arestului la domiciliu față de iun al patrulea participant la săvârșirea faptelor.
La aceeşi dată procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, față de alte trei persoane, respectiv doi bărbați, cercetați pentru savârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, plus o femeie cercetată acuzată de furt calificat,în formă continuată.
În perioada iulie-octombrie 2023, atât ziua, cât și pe timpul nopții, cu o frecvență aproape zilnică, trei dintre inculpați au sustras din vagoanele garate în triajul Portului Constanța diferite mărfuri (cereale, îngrășăminte agricole, cocs), prin forțarea sigiliilor de siguranță și deschiderea trapelor de descărcare.
Inculpaţii încărcau în saci mărfurile sustrase şi le ascundeau pe platformele vagoanelor, pentru a le transporta în afara portului. Ulterior acestea erau depozitate în curțile altor doi inculpați din dosar.
Toate acestea se întâmplau în timp ce 4 dintre cei vizați se ocupau de supravegherea zonei și anunțau despre eventuala sosire a lucrătorilor de poliție.
Un alt inculpat se ocupa de transportarea mărfurilor furate, iar ceea ce este și mai interesant este faptul că unul dintre cei anchetați este angajat la o societate ce desfăşoară activităţi în Portul Constanța şi îi anunța pe iceilalți despre sosirea în port a vagoanelor încărcate cu marfă.
Valoarea totală a prejudiciului creat unor societăţi ca urmare a sustragerii mai multor zeci de tone de mărfuri urmează a fi stabilită în cursul cercetărilor.
La data de 29.10.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.10.2023 şi până la data de 27.11.2023 inclusiv, faţă de 3 dintre ei și luarea măsurii arestului la domiciliu față de un al patrulea, pe o perioadă de 30 de zile,începând cu data de 29.10.2023 şi până la data de 27.11.2023 inclusiv.
D.A.




























