„Școala Altfel” nu trebuie să se transforme în „Școala la fel”, adică în școala de zi cu zi. Având în minte această dorință, noi, elevii clasei a V-a A, a Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Poet Ovidiu”, am purces la realizarea unui proiect de activități, ajutați de doamna dirigintă, de profesorii clasei, având susținerea părinților și aprobarea domnului director.
Dar ce trebuia să difere în această săptămână, de fapt? Nu foarte multe aspecte, am asigurat-o pe doamna dirigintă (gândind că un adult liniștit este cooperant), însă, cu certitudine, aceste schimbări se impuneau, în opinia noastră:
- Să realizăm activități care să presupună mișcare, să genereze emoții și să ne păstreze trează curiozitatea, adică să nu ne plictisească precum orele de curs;
- Activițățile să se desfășoare, preponderent, în afara sălii de cursuri;
- Elevii să nu-și ia notițe, iar profesorii să nu scrie pe tablă, adică elevii să nu fie elevi, așa că am hotărât, din start, să fie copii și atât, iar profesorii să nu fie profesori, prin urmare, ne-am gândit că ar putea fi oameni și atât sau, de ce nu, prieteni?!
Și iată că a venit și săptămâna mult așteptată!
Lunea ne-a învăluit într-o blândă lumină autumnală, în consonanță cu activitatea din proiectul nostru, „Colaje de toamnă”, astfel încât, furați de magia creativității, am decupat imagini cu arbori, frunze pe care le-am înfrumusețat, folosind toată paleta coloristică a acestui ingenios anotimp. Le-am dat apoi viață, lipindu-le pe foi mari, albe, dar și împrăștiindu-le prin sala de clasă, care, ca prin magie, a devenit un parc ce îmbia la joacă.
Dar ziua nu se sfârșise încă, fiindcă, părăsind cu greu „parcul”, am mers în laboratorul de TIC al școlii, unde ne așteptau alte surprize. Două studente voluntare, de la asociația TEAM4Excellence, ne-au vorbit, într-o atmosferă destinsă despre „Volunteering and Multiculturalism in Europe” și, deși prezentarea lor a fost în limba engleză, ne-am bucurat să constatăm că ne descurcăm să comunicăm atât de bine în această limbă, pe care, fie vorba între noi, am „studiat-o” încă de la grădiniță. Concursurile interactive la care am participat folosind telefonul personal, fără să ne atragă nimeni atenția de a nu-l folosi, ne-au câștigat definitiv, mai ales că au dovedit că știm și noi destule lucruri despre țările Europei, motiv pentru care am fost recompensați cu zâmbete și diplome.
Credem că unul dintre cele mai mari câștiguri ale zilei a fost acela că am dobândit noi prieteni, fiindcă, la finalul activității, pe lângă bucurie și satisfacție, am simțit și gustul ușor amărui al regretului că totul durase prea puțin.
Ziua de marți a început cu promisiunea unei noi aventuri pe tărâmul cunoașterii și al bunei dispoziții. La ora zece ne aflam deja în fața clădirii redacției jurnalului Focus Press, unde am fost așteptați de domnul Albu Daniel, care avea o dublă calitate în povestea din această zi, fiind atât tatăl colegei noastre Rebeca Albu, cât și redactor al jurnalului menționat și amfitrionul întâlnirii.
Încă de la intrarea în redacție, am înțeles că experiența va fi plăcută, fiindcă ochii ne-au fost atrași, ca de un magnet, de bomboanele care se relaxau, citind jurnalul Focus Press, ediție aniversară, în format tipărit. Am înțeles rapid, fără a avea nevoie de prea multe explicații, deși ne aflam, după cum spunea doamna dirigintă, în „Țara Cuvintelor”, că atât bomboanele, cât și ziarele ne așteptau pe noi. Aici, am descoperit multe lucruri incitante, de la platoul de filmare, care ne-a încins imaginația și ne-a făcut să ne dorim să fim noi înșine reporteri, respectiv invitați de seamă care să acorde interviuri sub lumina reflectoarelor, la felul în care sunt documentate articolele de presă, cum sunt redactate acestea și cum sunt împărțite sarcinile între jurnaliști, în funcție de domeniul de activitate al fiecăruia.
Am mai înțeles, de asemenea, că pentru a fi un bun jurnalist trebuie să stăpânești limba română și să ai respect față de adevăr. Ca niște invitați de seamă, după cum am fost tratați, ne-am permis, după ce toate curiozitățile ne-au fost hrănite, să dăm și noi niște sugestii referitoare la rubricile care ar putea fi pe placul unor tineri ca noi. Ne-am luat la revedere, moment în care am simțit din nou, pe lângă încrederea că și noi putem scrie lucruri care să atragă atenția și admirația cititorilor, acel gust dulce-amărui, deja cunoscut, al despărțirii premature, gândind cu toții, în sine, că ne-am făcut alți noi prieteni.
Pe drumul spre locul în care ne aștepta microbuzul, am făcut un scurt popas într-un părculeț, în care am interacționat cu un bunic, care, cu tact pedagogic și veselie copilărească, ne-a învățat, în joacă, să rezolvăm o problemă de matematică. Am hrănit porumbeii care roiau gângurind în jurul nostru și ne-am împrietenit cu un pudel simpatic, care sigur era conștient de propria-i frumusețe, după atitudinea prețioasă pe care o manifesta.
A treia zi a aventurii noastre a fost destul de încărcată și de solicitantă atât din punct de vedere intelectual și emoțional, cât și din punct de vedere fizic. A fost ziua destinată vizitării Muzeului de Artă Populară, din Constanța, unde am admirat expozițiile de ceramică, conținând diferite tipuri de vase de uz casnic, de decor sau de recuzită ritualică, înfrumusețate printr-o multitudine de tehnici ornamentale, specifice universului țărănesc.
O amplă colecție de icoane pe sticlă ne-a tăiat respirația, între care o veche icoană țărănească care îl reprezenta pe pruncul Iisus culcat în iesle, vegheat de Fecioara Maria și de bunul Iosif, în timp ce craii de la Răsărit, care au urmat steaua călăuzitoare, i se închinau. În celelalte săli, am observat exponate care reprezentau obiecte din gospodăriile tradiționale dobrogene și de îmbrăcăminte, de zi cu zi sau destinate marilor ritualuri din viața omului. Și din acest univers am plecat cu greu, fiindcă a răspuns nevoii sufletului nostru de frumos și de credință, împletite armonios în toate creațiile admirate.
Pe lângă recunoștința și mândria de a aparține unui popor care își exprimă atât de creativ frumusețea sufletească, am simțit din nou gustul amărui al plecării din acest spațiu al poveștii. Am dorit să prelungim sentimentul de bucurie conferit de conviețuirea armonioasă în spațiul cultural dobrogean al mai multor etnii, pe care l-am încercat atât la Muzeul de Artă Populară, cât și în mica noastră comunitate din Ovidiu, luând masa la restaurantul cu specific grecesc de lângă monumentul sculptural „Lupoaica din Tomis”, copie a statuii „Lupa Capitolina” din Roma, monument care ilustrează originea noastră daco-romană. Plimbarea prin Centrul Vechi al Constanței ne-a oferit prilejul de a asculta sunetul tumultuos al mării, de a ne bucura de compania pescărușilor obraznici, de a admira statuia lui Eminescu și a poetului latin exilat la Tomis, Ovidius, patronul spiritual al școlii noastre.
Zilele de joi și de vineri din această săptămână au fost dedicate cunoașterii istoriei, culturii și spiritualității comunității căreia îi aparținem. În acest sens, în a patra zi a săptămânii, am vizitat Castrul Roman din localitatea Ovidiu și, fiindcă nu știam drumul, am fost îndrumați de Eusebiu și de Eusebiu junior, doi maidanezi „veritabili”, care-și duc traiul pe lângă școala noastră, fiindcă iubesc foarte mult copiii și sandviciurile acestora. Ajunși la destinație, am avut parte de un periplu istoric, condus cu îndemânare și pasiune de muzeograful sitului, care, asemenea unui magician, ne-a ajutat să ne întoarcem în timp, în sec. V-VI p. H și să călcăm, cu timiditate, pe urmele strămoșilor noștri.
Am aflat că acest castru a fost construit cu scopul de a proteja apeductul care alimenta Cetatea Tomis și că localitatea noastră era foarte importantă, fiindcă aici existau resurse de apă dulce. De la personalitatea Sfântului Dionisie Exiguul (figură monastică de o mare anvergură spirituală a Sciției Minor, Dobrogea de astăzi) al cărui chip sculptat pare a proteja bazilica descoperită la Castrul Roman din Ovidiu, am trecut la o altă personalitate a lumii ortodoxe, Sf. cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuită în ziua de 27 octombrie.
Așadar, ne-am petrecut această zi la biserica Sf. Gheorghe, din localitate, unde am fost întâmpinați cu bucurie, ca niște oaspeți de suflet, de părintele-paroh, care ne-a vorbit despre sfinți, sfințenie, bunătate și alte valori umane pe care sperăm să ni le însușim pe parcursul vieții. Am fost copleșiți de trăiri puternice precum: bucurie, speranță, apartenență la un spațiu încărcat de semnificații și de lumină, iar la finalul acestei zile, surprinzător, nu am mai simțit gustul dulce-amărui al despărțirii, fiindcă ne aflam deja acasă și toți cei prezenți eram, așa cum a spus părintele, citând din cartea sfântă, mădularele aceluiași trup, fiecare cu rostul și cu rolul său.
Lecția învățată în această săptămână a fost despre PRIETENIE, indiferent de contextul în care ne-am aflat și suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat să o pricepem.
Acest articol a constituit o provocare pe care prietenii de la „Focus Press” au lansat-o, la finalul vizitei noastre.
Elevii clasei a V-a A, intensiv engleză
