Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la acest moment, potrivit informațiilor din teren, punctul de frontieră Rafah (Egipt) a fost închis pentru tranzitul persoanelor.
Evacuarea a 51 cetățeni români din Fâșia Gaza, cu membrii lor de familie, nu va mai avea loc miercuri, 8 noiembrie a.c., deși primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt. Acesta a fost închis tranzitului persoanelor.
Astfel, evacuarea grupului sus-menționat va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah.
Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene, până la finalizarea operațiunilor.
V.I.



























