La începutul lunii noiembrie a.c., Primăria Constanța a scos la licitație gestiunea serviciului de iluminat public, în valoare de peste 52 de milioane de euro. În cadrul achiziției a fost depusă o contestație, prin care se cere anularea în parte a documentației și obligarea autorității contractante la modificarea acesteia.
Totodată, se precizează că „valoarea contractului nu a fost stabilită în mod legal”.
„Nu reiese de nicăieri din cuprinsul documentației cum a fost stabilită valoarea de 218.617.030 lei fără TVA”, scrie în document.
Context:
Primăria Constanța a lansat o licitație publică pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din municipiu. Valoarea totală a achiziției este de 218.617.030 de lei fără TVA, adică 260.154.265 de lei cu TVA (52.321.326 de euro).
De ce valoarea totală a contractului este atât de mare, față de valoarea inițială?
Anul trecut, Primăria Constanța publicase, spre consultare publică, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Constanța. Administrația locală intenționa să concesioneze, pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire, serviciul de iluminat public din Constanța. Atunci, suma estimată era de aproximativ 29 de milioane de lei (28.974.670,41 lei), conform studiului comandat de Primăria Constanța. Citește mai multe detalii aici.
Reprezentanții Primăriei Constanța au explicat că delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din municipiu presupune mai multe operațiuni, iar prețul inițial făcea referire doar la o singură operațiune.
Petruț IACOB
Citește și:




























52 de milioane, urcam toata functionarimea primariei pe stalpi!