Statul Român nu prea e de acord cu acordarea unor despăgubiri unui fost polițist care a fost târât în instanțe ani de zile, pus la dispoziție, fiindu-i afectată activitatea și, implicit, veniturile, fără a-i fi dovedită vinovăția. Mai mult decât atât, dosarul în care a fost cercetat s-a întors la parchet din cauza unor neregularități.
Cazul fostului polițist Emil Boghiu, a fost mediatizat în urmă cu câteva luni, când a câștigat procesul, pe fondul cauzei, împotriva statului român, după 10 ani de la deschiderea dosarului penal în care numele său apărea alături de alți polițiști, agenți de pază și unii indivizi certați cu legea penală.
Facem referire la dosarul deschis în 2012, în care anchetatorii au stabilit că o rețea de hoți furau din incinta Portului Constanța cu ajutorul agenților de pază și al unor polițiști.
Dosarul respectiv a fost trimis în instanță abia în 2019, însă, doi ani mai târziu, judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea acestuia la Parchet, pentru remedierea unor neregularități din rechizitoriu.
După ce s-a constatat că probele din dosar erau mai mult irelevante decât utile pentru soluționarea cauzei și au fost constatate mai multe erori judiciare, mai mulți inculpați, polițiști, au intentat procese statului român pentru a cere daune, dat fiind că, în toată această perioadă, cât au durat cercetările, au fost puși la dispoziția IPJ Constanța (conform procedurilor), ceea ce înseamnă reducerea veniturilor pe parcursul cercetărilor.
Printre aceștia se numără și Emil Boghiu, pensionat pe parcursul acestui an. Așa cum am arătat și data trecută, el a chemat statul în judecată în data de 29 noiembrie 2022, iar după aproape un an, a și câștigat, pe fondul cauzei.
„Admite în parte cererea formulată de către reclamant. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, şi la plata sumei de 15.684 de lei, daune materiale, constând în cheltuieli de judecată efectuate în cursul procesului penal. Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, constând în onorariu avocat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.09.2023“, se arată în încheierea de ședință de joi, 21 septembrie a.c.
Era de așteptat ca statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să declare apel împotriva sentinței civile care a fost în favoarea reclamantului, ceea ce s-a și întâmplat. Nu se știe pe ce motiv, ce aume vor argumenta reprezentanții DGRFP Galați, cert este faptul că au atacat cu apel (procedură obligatorie în ceea ce-i privește), în speranța că nu va fi nevoie ca fostul polițist, actualmente pensionar, să fie despăgubit pentru cei 10 ani în care i-a fost redus salariul, a fost cercetat penal și i-au fost impuse anumite restricții, totul în baza unor probe îndoielnice sau chiar din cauza probelor, în general.
Rămâne de văzut ce va decide instanța superioară, Curtea de Apel, unde a fost înaintat dosarul, pe 29 noiembrie, și unde urmează a fi stabilit termenul de judecată al apelului.
Daniel ALBU




























