Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice sau din cauza vreunui accident rutier.
Se circulă însă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Argeș, Bacău, Dâmbovița, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava si Vrancea.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil în general uscat, cu vizibilitate bună (cu excepția DN 1, unde este prezentă ceața) și valori reduse de trafic.
De asemenea, nu sunt semnalate depuneri de polei pe șoselele de viteză.



























