Mai multe organizaţii patronale ale medicilor de familie reclamă că nu este respectat, de către Casele de Asigurări de Sănătate, termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie.
Mii de cabinete medicale din asistenţa medicală primară se află, de mai multe luni, în situaţia în care primesc banii cu întârziere sau prin decontări parţiale, în proporţie de 60-70%.
„Guvernul nu a mai dat medicilor de familie decât jumătate din fonduri. Au ajuns medicii de familie să câștige cât o asistentă din spital. Este rușinos. Medicul de familie a ajuns să consulte pe datorie. Ați mai auzit așa ceva, să te duci la medicul de familie și să fii trecut pe caiet?
Păi medicina primară salvează România, nu mai umpli spitalele. La medicii de familie se face prevenția, nu la medicul chirurg.
Dar, acum, medicul de familie nu are bani să își plătească o asistentă medicală, chiria pentru cabinet, căldura din cabinet.
Noi, în zece ani, nu o să mai avem medici de familie, pentru că nu o să se mai îndrepte niciun student, după ce termină Medicina, către această specialitate, pentru că este Cenușăreasca medicinei și este o mare rușine“, a declarat senatorul AUR de Constanța Evdochia Aelenei, într-un interviu acordat Focus Press.
V.I.



























