USR Constanța a organizat, vineri, 12 ianuarie 2024, prima conferință de presă din acest an.
La eveniment a participat președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, și fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
„Au fost mai multe discuții în spațiul public. Aplaud inițiativa consilierilor locali, în ciuda insistențelor primarului de a nu se constitui ca parte civilă în acest dosar. Primarul Vergil Chițac a ținut departe de consilierii locali această corespondență timp de 25 de zile. Este insensibil ca primarul să țină blocată această corespondență.
În ziua de miercuri ne vom întâlni cu cei care sunt beneficiarii Legii 154/2021. Sunt mulți oameni în Constanța care sunt interesați de acest lucru. Ne gândim la sesizarea unor instituții ale statului. Este anormal să dai o lege pe care, ulterior, să o prorogi de la an la an. Legile de prorogare nu sunt altceva decât legi neconstituționale„, a declarat Stelian Ion.
Un alt subiect disputat este cel legat de situația din spitale. Sunt blocate multe posturi și se vor lua anumite măsuri, după cum a anunțat premierul.
„Vă prezint niște cifre de la Constanța. La Spitalul Județean avem un număr de 265 de posturi normale vacante, dar în total 291 de posturi vacante. Asta este una din cauzele pentru care nu sunt deserviți pacienții. Avem nevoie de 81 de medici cu normă întreagă, avem nevoie de 69 de asistenți medicali și tot așa. Este nevoie mare de personal medical”, a mai spus Stelian Ion.
Cristian Ghinea a atras atenția că sunt mari șanse să fie pierduți bani din PNRR, deoarece proiectele nu vor fi implementate până în 2026, fiind deja în întârziere din cauza măsurilor luate de Guvern anul trecut.
„La Policlinică de Cardiologie și Oncologie deocamdată s-a dat doar autorizația de construcție. Dacă nu este finalizat până în 2026, se pierd banii”, a declarat Cristian Ghinea.
Astfel, cu doar 2,5 ani înainte de termenul final, au fost cheltuiți doar 3,5% din banii din PNRR.
În plus, Ghinea a susținut că trăim în plină austeritate, ținută sub preș de Guvern, care nu vrea să recunoască situația dezastruoasă în care a adus bugetul țării, deși acțiunile sale arată clar acest lucru.
Detalii despre subiectele prezentate, în materialul video.

P.I.




























bwahahahahahahaahahahahahaahahah bwahahahahaahahahahahahahahaha