Galeriile de Artă „Europe” ale Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) – Filiala Brașov au declarat deschisă primăvara, în culori, cu expoziția „TREPTE”.
Artistul de renume internațional Ovidiu Costel Cărpușor s-a gândit să întâmpine primăvara într-un mod inedit și ne propune un mărțișor sau un cadou deosebit pentru Ziua Internațională a Femeii. Cum? Investind în artă!
Artistul a prezentat, pentru Focus Press, expoziția personală de artă. Aceasta întrunește ultimele creații de grafică și pictură, dar și unele tablouri panotate la marile Festivaluri Internaționale de Artă, la care a participat în Londra, New York, Tokyo sau Veneția.
Ovidiu Cărpușor este pictor – restaurator, art manager & art dealer, consilier de specialitate – investiții, expertize și autentificări artă plastică, doctor în Arte Plastice și Decorative, fiind specializat în „Identificarea și autentificarea operelor de artă în procesul de restaurare”. Ovidiu este atestat cu nr. 396 de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, fiind expert în restaurare picturi.
“Ovidiu Cărpușor este un artist plastic și restaurator din Brașov. Are niște tablouri de îți vine să le “mănânci“. Așa de dulci sunt. Ovidiu Cărpușor a vernisat în mai multe orașe din țară, dar și în străinătate. Ne dorim, sperăm, ca să colaborăm și cu Muzeul Casa Mureșenilor. Să țină un curs sau două, pentru copii, în vară, respectiv în toamnă. O să vedeți câteva orașe și aspecte din zona medievală și de la Brașov, Sighișoara, în expoziția sa”, ne-a declarat muzeograful Ovidiu Constantin Savu, șeful Serviciului de Istorie și Literatură al Muzeului Imnului Național, “Casa Mureșenilor“. La finele lunii februarie 2024, acesta, însoțit de un grup de copii, a vizitat expoziția renumitului Ovidiu Cărpușor, un pictor și restaurator plenar, atât în culori, cât și în cuvinte.
Astfel, de la Galeriile „Europe” din Brașov, iubitorii de artă pot achiziționa cadouri speciale, de Mărțișor, pentru cei dragi. Zeci de opere semnate de un fenomen al pieței internaționale de artă ne dezvăluie o lume fascinantă. Picturile lui sunt ca și Ovidiu: expansive, calde, pline de speranță și de exuberanță. Tablourile ne fac cu ochiul zâmbăreț, indiferent că e vorba de jokeri, case, castele, troițe sau grafice. Ovidiu ne-a dezvăluit că iubește arta încă de dinainte de a învăța să scrie. El pictează de când era la grădiniță: „Eram dat afară de la grădiniță, pentru că mâzgăleam pereții, Nu aveam hârtie să desenez”.

„Sunt 60 de lucrări expuse aici, în diferite tehnici, de la tușuri, cretă pastel, uleiuri, până la acrilice. Tehnici diferite, subiecte diferite. Ideea expoziției a fost de a o intitula „TREPTE”, pentru că sunt lucrări din mai multe perioade, etape, ale vieții mele creatoare. Burgul Transilvan este un albun de artă în care sunt incluse biserici fortificate, orașe medievale din Transilvania, realizate în tuș, cretă pastel și ulei. A fost realizată o ediție de lux.
Mai multe grafice vor fi incluse într-un album, într-un volum de poezii. Vor fi 20 de lucrări incluse în acest volum. Jokerii sunt doar trei. Mai este unul mare, dar este acasă. Nu l-am adus. Cu jokerii am participat la Londra, în 2020”, ne-a relatat Ovidiu Cărpușor.
Facem precizarea că albumul Burgul Transilvan este tradus în limba engleză și germană. El are 190 de pagini color, de înaltă calitate și conține 120 de reproduceri după lucrari de pictură, pastel și grafică ale artistului Ovidiu Cărpușor, executate în ultimii ani. Lucrările reproduse în album reprezintă imagini și interpretări artistice ale burgurilor transilvane, fiind susținute și de referințele critice ale personalităților din domeniu: Virgil Candea, Laurențiu Toma, Veronica Bodea Tatulea, Virgil Mihăilescu, Vasile Sotelecan, Gheorghe Ciobanu, Gabriela Matei, Alexandru Ghildus, Marian Scutea, Maria Olimpia Tudoran Ciungan, Cristian Brașoveanu, Alexandru Cebuc, Constantin Sârbu, Ildiko Schaffhauser, Negoiță Lăptoiu și Dragoș Gheorghiu.

Operele expuse în Galeriile de Artă „Europe” din Brașov sunt lucrate în acrilic, ulei, dar și foiță de aur și foiță de argint. Ovidiu vă așteaptă cu mare drag și nerăbdare la o discuție „colorată” despre artă, să admirați lucrările expuse și să serviți un pahar cu vin la Galeriile UAP „Europe”, str. Mureșenilor nr.1, Brașov. Intrarea este liberă!
Desăvârșitul artist a organizat și executat proiecte de promovare oficială a imaginii României, la Institutele Culturale Române din Austria și Ungaria, prin organizarea vernisajelor de artă plastică și artizanală, tradițională și modernă, în perioada 2004 – 2006.
În 2009, Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii și Cultelor, i-a acordat atestatul de expert în restaurarea bunurilor culturale mobile – pictură ulei. A obținut Bursele de Performanță Artistică în anii universitari: 2000 – 2003, singurele burse acordate la Specialitatea Conservare – Restaurare, din cadrul Facultății, dar și Bursele de merit în anii 1998, 1999, 2000 și numerose premii. CV-ul artistului îl găsiți aici.
Alexandra VASILE, corespondență specială de la Brașov
Citește și:


























