Reprezentanții companiei Gabriel Resources anunță că analizează posibilitatea contestării deciziei instanței internaționale de arbitraj, care a dat câștig de cauză României în dosarul Roșia Montană.
Șefa companiei consideră hotărârea ca fiind profund eronată și subliniază că dezvoltarea proiectului minier Roșia Montana ar fi fost împiedicată de intervenția politică a Guvernului României în drepturile contractuale ale Gabriel Resources.
Reacția vine după ce o instanță de arbitraj a Băncii Mondiale a stabilit că România nu trebuie să plătească nicio despăgubire companiei canadiene. Mai mult, reclamanții sunt obligați să plătească ei statului român cheltuielile de judecată și costurile procedurilor de arbitraj echivalentul a milioane de euro, scrie stiripesurse.ro
Decizia poate fi atacată în termen de patru luni, dar compania canadiană ar trebui să aibă motive bine întemeiate, a precizat ministrul finanțelor, Marcel Boloș.
L.M.
Citește și:



























