Un constănțean este obligat să-și desființeze acoperișul pe care și l-a renovat singur, aducând unele modificări locuinței, dar fără a solicita și obține autorizație de la Primărie. Polițiștii locali l-au somat să intre în legalitate, însă acesta nu s-a conformat, motiv pentru care cazul a ajuns în instanță, unde a fost pronunțată o hotărâre prin care cetățeanul respectiv este obligat să-și desființeze toate lucrările neautorizate și să aducă imobilul la starea inițială.
În fapt, cetățeanul V.M. a fost ”vizitat” de polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliție Locală Constanța, la data de 11.08.2021, la adresa sa unde aceștia au constatat că bărbatul a executat, fără a deţine autorizaţie de construire, lucrări de construcții constând în desfiinţarea acoperişului vechi și înălțarea pereţilor cu 0,60 metri la construcțiile existente, precum și unirea acestora pe una din laturile imobilului cu o construcție din BCA, pe o suprafață de aproximativ 22 mp, realizarea acoperișului nou tip șarpantă în patru ape peste construcțiile existente și cea nou executată, având suprafața de aproximativ 140 mp, cu învelitoare din plăci metalice onduline.
Polițiștii locali au întocmit un proces-verbal de sancționare a constănțeanului cu o amendă de 4000 de lei și i-au adus la cunoștință faptul că are la dispoziție un termen de 90 de zile pentru a obține autorizația de construire sau, în caz contrar, să desființeze lucrările neautorizate.
Mai departe, prin nota de constatare a polițiștilor locali, din data de 17.01.2022, s-a concluzionat faptul că pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal, în sensul că nu a desființat lucrările de construcții realizate și nu a obținut autorizație de construire pentru lucrările nelegal realizate.
De precizat că, deși avea la dispoziție 90 de zile pentru obținerea autorizației, Primăria Constanța nu emite niciodată o autorizație într-un termen atât de scurt.
În fine, trecând peste alte detalii, cazul a ajuns în instanță unde instituția primarului a solicitat Judecătoriei să oblige contravenientul să-și desființeze lucrările respective și autorizarea Primăriei Constanța ca, în cazul neîndeplinirii obligaţiei, indicată anterior, să procedeze, pe cheltuiala pârâtului, la desființarea acestor lucrări.
În apărarea sa, constănțeanul a arătat că este proprietar al imobilului încă din anul 2003, când a cumpărat terenul în suprafaţă de 200 mp și două corpuri de casă și o magazie. A indicat faptul că, de atunci şi până în prezent, a locuit cu familia sa la adresa menţionată şi a achita impozitele aferente proprietăţii către Primăria Constanţa ca un bun proprietar. A precizat că, în cursul anului 2015 a realizat lucrări de renovare a locuinţei, în regie proprie, cu ajutorul a doi muncitori plătiți cu ziua, iar în cadrul acestor lucrări de renovare a reparat acoperişul la întreagă casă, în sensul înlocuirii acestuia, pentru că cel anterior era deteriorat şi compromis, iar la construcţia din spatele terenului, a realizat o extindere, astfel încât să cuprindă terenul dintre cele doua corpuri de clădire pentru a fi un singur corp de casa.
A susţinut că lucrările de renovare şi de construire au avut loc în cursul anului 2015, deci cu mult înainte ca inspectorii să efectueze controlul din 2021, aceştia realizând, practic, un abuz prin constatările lor, petentul fiind de bună credinţă şi considerând că plata amenzii va fi suficientă pentru autoritatea locală.
Pe data de 13 octombrie 2023, Judecătoria Constanța a admis acțiunea și așa cum a fost formulată de Primărie, în calitate de reclamant. Mai departe, contravenientul a formulat apel la Tribunal, în speranța că va fi scutit. Doar că, din câte se pare, și judecătorii Tribunalului au menținut hotărârea instanței de fond care a rămas definitivă.
Potrivit specialiștilor în drept, constănțeanul respectiv ar fi trebuit să conteste procesul-verbal și să invoce prescripția a cărui termen a expirat după 3 ani de la săvârșirea contravenției.
Daniel ALBU





























Si de ce e ingrijorator? Ce ofera tara asta copiilor, oamenilor in general? Taxe peste taxe, preturi aberante, calitatea vietii e mai slaba ca niciodata, manele, furturi si coruptie pe fata…justitia e inexistenta pt cei bogati, lista e lunga.
Construcții ilegale ridicate și constatate de poliția locală printre un proces verbal și atenționarea de a desființa avea construcție este egală cu zero .ei vin degeaba că nu fac nimic,așa sa se bage și ei în seara ,totul ajunge in instanță,doar că să încarce instanțele cu procese care se pot rezolva ușor de prima data ,dar la noi așa este trebuie sa fie șapte Maine că să mănânce și ei .poliția locală și a construcțiilor nu fac nimic în asemenea cazuri și dacă îl cunosc aranjează cu ei și îi învață ce să facă să nu demoleze .