Anunțul momentului pentru toți pensionarii din România de la ministrul Muncii. Simona Bucura Oprescu a declarat că de la finalul lunii mai românii vor primi deciziile de recalculare cu noua formulă. Mai mult, la jumătatea lunii august, Casa Națională de Pensii va livra banii băncilor și Poștei Române astfel încât, în septembrie, seniorii să primească pensiile mărite. Ministrul Muncii a venit cu lămuriri și în privința celor care au grupe de muncă. Cei pensionați deja nu sunt afectați de schimbările din lege. Noile prevederi se vor aplica celor care se vor pensiona în următorii ani.
„La sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, deja vom începe să trimitem noile decizii către pensionari și ne dorim ca înainte de jumătatea lunii august să avem acest proces finalizat. Fiindcă la finalul lunii august deja Casa Națională de Pensii va vira banii către băncile cu care lucrăm și către Poșta Română, astfel încât în luna septembrie, românii să beneficieze de a doua majorare a pensiilor. Punctele de stabilitate sunt un beneficiu care încurajează rămânerea în activitate. Acestea se acordă pentru stagii mai mari de 25 de ani. Absolut toți pensionarii aflați în plată, care au beneficiat de grupele de muncă – fie că discutăm despre grupa 1 înainte de 2001, condițiile speciale sau fosta grupă 2, condițiile deosebite – vor beneficia de toate beneficiile pe care le-au avut. Nu sunt afectați. Pentru perioada după 25 de ani va avea 0,5 puncte pe an. Adică 0,5 x 5 = 2,5 puncte. Pentru perioada între 30 și 35 de ani – 0,75 puncte și poate să își calculeze dânsul. Le însumează, le înmulțește cu VPR care a fost anul trecut 71 de lei, este anul acesta 81 de lei. Cum se calculează VPR? Ca raport între punctul de pensie și 25 de ani care reprezintă media stagiilor de cotizare. Și vom avea o valoare a VPR de 81 de lei și înmulțește cu punctele de stabilitate și va putea avea o apreciere preliminară asupra crestetii pensiei pe care o va avea”, a declarat ministrul Muncii, potrivit realitatea.net.
L.B.




























