Mihai Lupu candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Constanța, din partea PUSL. Acesta a fost prezent în Piața Ovidiu, alături de Cristian Popescu Piedone (președintele executiv al PUSL), de Gihan Eserghep, candidatul partidului la Primăria Constanța, și de alți candidați la primăriile din județ și la Consiliul Județean.
În deschiderea evenimentului de lansare, la care au participat câteva sute de oameni, fostul senator Puiu Hașotti l-a prezentat pe Mihai Lupu ca pe un bun antreprenor, care a avut succes în mediul de afaceri, privat, ca pe un bun parlamentar (în urma mandatelor sale de deputat) și ca pe un bun director (după perioada petrecută la conducerea Oil Terminal). În plus, acesta îl consideră cel mai bun candidat dintre cei șapte care au intrat în luptă, mai ales că nu are nevoie de această funcție, vrea să facă bine oamenilor, lucru demonstrat și pe parcursul ultimilor patru ani.
„Este vreunul din ceilalți candidați care a reușit în business, care a reușit în managementul unei mari companii, care a reușit în politică, care a reușit în administrație? Nu, niciunul. Acesta este singurul, Mihai Lupu. Aveți încredere în el“, a spus Puiu Hașotti.
Mihai Lupu a susținut că județul Constanța are nevoie de continuitate, nu de experimente, pentru a continua proiectele de dezvoltare demarate sau cele care au obținut acum finanțare nerambursabilă ori sunt depuse sau gândite pentru finanțare.
„Acum patru ani am depus jurământul să îmi pun toată priceperea în slujba oamenilor și să fiu dedicat cetățenilor acestui județ, ca președinte al Consiliului Județean. Mi-am asumat foarte clar să dezvoltăm acest județ, să deschidem acest județ, să ne aplecăm asupra sănătății și educației acestui județ, să dezvoltăm infrastructura acestui județ și să punem în valoare patrimoniul lui. Am început cu reabilitarea drumurilor, a spitalului și vom face unul nou, cu reabilitarea monumentelor istorice, instituțiile de cultură din Constanța ne reprezintă acum în Europa și nu numai.
Acum avem nevoie de continuitate, de oameni care nu fac parte din grupurile de interese. Am deranjat foarte mult, am avut curajul, verticalitatea să spun «Nu» intereselor transpartinice și voi continua să lupt pentru voi, să trăim cu toții mai bine în județul Constanța, în care bogățiile lui să ne aparțină nouă. Nu pot ei fura cât putem noi vota. Vom avea grijă ca spitalele noastre să aibă cei mai buni medici, copiii noștri să rămână acasă ca să lucreze aici, să dezvoltăm mediul de afaceri, să aducem investiții, să fim suportul comunității, nu împotriva ei. Nu e momentul experimentelor, dar este momentul să curățăm ceea nu funcționează“, a declarat Mihai Lupu.
La eveniment au fost prezenți și artiștii constănțeni de la 3 Sud Est, care au susținut un concert pentru sutele de oameni adunați în Piața Ovidiu.
V.I.







































va castiga…