Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, la data de 13 mai a.c., au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor.
În fapt la data de 13 mai a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din Pantelimon au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un câmp situat în proximitatea străzii Biruinței din localitate se află 2 exemplare canine, care prezintă urechile și cozile secționate, precum și sângerări în zonele menționate.
La fata locului s-au deplasat polițiștii din Pantelimon, care au identificat bărbatul bănuit de comitera faptei sesizate.
Cazul a fost preluat de către Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, care au continuat cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor.
În cauză, a fost emis ordin de plasare pentru cele 2 exemplare canine, acestea fiind transportate la un spital veterinar, în vederea acordării de îngrijiri medical-veterinare de specilaitate.
La data de 14 mai a.c., bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertății, cu propuneri privind măsurile preventive.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
L.B.



























