Prin ordin al ministrului MAI, Marcel Vela, începând de miercuri, 1 iulie a.c., comisarul-șef de poliție Glugă Constantin Adrian este împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Precizăm că, începând de marți, 30 iunie a.c., comisarului-șef de poliție, Constantin Dancu îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea cu drept la pensie.
Tot începând de miercuri, 1 iulie a.c., prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarului-șef de poliție Dincă Marin îi încetează împuternicirea pe funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Totodată, prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarul de poliție Nucu Marian se împuternicește să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe o perioadă de 3 luni.
Prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 1 iulie a.c., comisarul-șef de poliție Petecel Aurelian Alin se împuternicește să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 1 iulie a.c., comisarul-șef de poliție Stoicănescu Dan Constantin se împuternicește să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a postului.


























