Vlad Pascu, autorul teribilului accident de la 2 Mai din vara anului trecut, rămâne în arest, El a cerut, în urmă cu o săptămână, să îi fie înlocuită măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu, pentru a-și putea continua studiile, însă Judecătoria Mangalia, cea care a judecat cererea pe fond, a respins-o ca nefondată. Din acest motiv, Vlad Pascu a contestat hotărârea Judecătoriei Mangalia la Tribunalul Constanța, în speranța că cererea îi va fi admisă.
Nu a fost să fie, întrucât nici judecătorii de la Tribunal nu au fost de acord ca Vlad pascu să părăsească penitenciarul
„În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. în referire la art. 206 C.p.p. şi art. 242 alin. 2 C.p.p. respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad.., împotriva încheierii din data de 31.05.2024, pronunţată în dosarul nr. 4989/254/2023/a13 al Judecătoriei Mangalia. În baza art. 275 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul Pascu Matei Vlad, la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.
Nu este prima cerere de acest fel prin care autorul accidentului de la 2 Mai o formulează pentru a scăpa de arest. De fiecare dată, instanța i-a respins aceste cereri.
D.A.




























