Florin Dănuț Buzatu și Victor Alexandru Frunză nu vor face parte din Consiliul de Administrație al societății Neptun Olimp! Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a respins, cu unanimitate de voturi, proiectul privind numirea celor doi. În prezent, din Consiliul de Administrație fac parte Ioan Șerban Tănase, Ionel Damian, Răzvan Cătălin Nicola, Dragoș Călin și Horia Ovidiu Abrudan.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Neptun-Olimp s-a întrunit în ședință în cursul zilei de marți, 18 iunie a.c.. Pe ordinea de zi s-a aflat și propunerea numirii a doi noi membri în Cosiliul de Administrație, fiind vorba despre Florin Dănuț Buzatu și Victor Alexandru Frunză.
,,Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Neptun-Olimp SA, respinge, cu unanimitate de voturi exprimate, respectiv 68.476.758 de voturi, reprezentând 93,4003% din capitalul social, alegerea membrilor Consiliului de Administrație prin aplicarea metodei votului cumulativ a domnilor Florin Dănuț Buzatu, de profesie economist, și Victor Alexandru Frunză, de profesie economist“, se arată într-un raport emis către Bursa de Valori București.
Neptun Olimp SA a fost înființată din Hotărârea Guvernului nr. 1226/1990, prin reorganizarea Regiei Autonome de Turism și Prestații Dacorex & CO Neptun, în temeiul Legii nr. 15/1900. Obiectul principal de activitate este „Hoteluri și alte facilități de cazare similare“. Statul Român deține pachetul majoritar de acțiuni, 52,22%, prin Ministerul Economiei. Anul trecut, firma a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 846.419 lei, un profit net de 3.320.289 de lei, datorii în valoare de 3.188.869 de lei și șase angajați.
Consiliul de Administrație al societății este alcătuit din Ioan Șerban Tănase, Ionel Damian, Răzvan Cătălin Nicola, Dragoș Călin și Horia Ovidiu Abrudan.
Florin Dănuț Buzatu a fost directorul Societății de Administrare a Investițiilor Muntenia Invest SA, analist financiar al Societății de Investiții Financiare Transilvania, admnistrator al societății Romgaz, Feper SA, Romaero, Unisem SA, Semrom Oltenia SA, Grupul Financiar Invest SA.
Victor Alexandru Frunză a fost numit, la doar 31 de ani, director al Tarom. Acesta a fost și consilier în Ministerul Transporturilor, dar și membru în Consiliul de Administrația al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și membru în Consiliul de Conducere al Autorității Române Rutiere.
Andreea CONDURACHE



























