Horațiu Pintilie a fost condamnat pe viață pentru crime înfiorătoare comise la malul mării, alături de alți indivizi. Însă, așa cum prevede legea la noi, chiar dacă e vorba de închisoare pe viață, după o anumită perioadă poți cere eliberare condiționată. Astfel că inculpații au început să părăsească penitenciarul rând pe rând, ultimul fiind Horațiu Pintilie, capul grupării.
Tiberiu Pintilie, minor la data faptelor, a fost eliberat după 15 ani de detenție, Cristinel Andronache, care fusese condamnat pe viață, a părăsit penitenciarul acum circa șase ani, iar Horațiu Pintilie, considerat capul grupării, condamnat și el pe viață, a reușit să iasă de după gratii pe 14.07.2022.
„Admite contestația formulată de contestatorul condamnat Pintilie Horațiu, împotriva Sentinței penale nr. 1.571 din 24.06.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București. Desființează integral sentința atacată și, în fond, rejudecând: în temeiul art 587 Cod procedură penală, raportat la art. 551 din Codul penal de la 1968 și cu aplicarea art 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat Pintilie Horațiu și dispune liberarea condiționată a acestuia din pedeapsa detențiunii pe viață aplicată prin S.p. nr. 695/2003 a Tribunalul Dolj – Secția Penală. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea MEPI nr. 784/2003 emis de Tribunalul Dolj – Secția Penală, dacă acesta nu este reținut sau arestat în altă cauză“, potrivit minutei judecătorești.
Amintim că niște crime teribile au avut loc în Constanța, în 1995, comise în numele marelui Țap.
Doi oameni ai străzii au fost găsiţi morţi, unul dintre cadavre fiind decapitat, iar pe piele erau scrijelite mai multe pentagrame şi numărul 666.
Oamenii legii au pornit o amplă anchetă, ajungând şi la momentul în care au verificat toate cazematele de pe faleză. În unele dintre ele au găsit urme a ceea ce părea jertfă adusă lui Satan (Marele Ţap), în sensul că mai multe animale fuseseră sacrificate acolo.
După săptămâni de căutări, anchetatorii au făcut legătura cu un alt dosar ce fusese înregistrat la Poliţia Municipiului Constanţa, în aceeaşi perioadă, cu dublul asasinat, un dosar în care trei tineri din Constanţa erau cercetaţi pentru că profanaseră un monument local al eroilor din oraş.
Tinerii suspecţi erau Tiberiu Pintilie, de 17 ani, Horaţiu Pintilie, fratele acestuia, de 23 de ani, şi Cristinel Andronache, care avea în jur de 25 de ani.
Anchetatorii au cercetat imobilele în care locuiau cei trei şi au observat, pe scara blocului, la intrare, pe pereţi, însemne ale Satanei, scrijelite cu vârful cuţitului.
Cu mandate de percheziţie de la procuror, poliţiştii au intrat în cele două locuinţe şi au găsit dovezi, inclusiv arma crimei.
Ulterior, aceştia au recunoscut că au comis crimele în numele lui Satan şi au fost condamnaţi.
Tiberiu Pintilie a ieşit din închisoare după 15 ani, după care și ceilalți doi, ultimul care a părăsit celula fiind Horațiu Pintilie, în vara anului 2022.
Liliana BELCIUG




























