Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța –Secția 1 Poliție, la data de 16 iulie a.c., în jurul 11.45 fost sesizați cu privire la faptul că în lacul Tăbăcărie se află cadavrul unei persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 63 de ani.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că acesta prezintă o escoriație la nivelul capului.
Cercetările în cauză au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a decedat bărbatul.
Potrivit informațiilor noastre, oamenii legii analizează orice ipoteză, inclusiv de omor.
L.B.




























