În luna august se așteaptă verdictul final al judecătorilor în dosarul celor 20 de reclamații depuse de către locuitorii din Palazu Mare, împotriva unei autorizații de construire a unui bloc cu trei etaje.
Vorbim de un dosar pe contencios administrativ, caz mediatizat recent, în care mai mulți locuitori din Palazu Mare s-au opus construirii unui bloc și au cerut anularea autorizației emise de Primăria Constanța, în urmă cu doi ani.
Așa cum arătam recent, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a dispus suspendarea/anularea Autorizației de construire nr. 1020/09.11.2022, solicitată de SC Rent Mob.Ro SRL, care intenționează să edifice un bloc cu regim de înălțime D+P+3E, pe strada Ionel Teodoreanu nr. 30D din municipiul Constanța, cartierul Palazu Mare.
Hotărârea Tribunalului a fost pronunțată în luna mai și, așa cum era de așteptat, părțile care au pierdut pe fond, adică primarul municipiului Constanța și firma Rent Mob.Ro SRL, au atacat cu recurs sentința civilă.
Următorul pas a fost înaintarea dosarului la instanța superioară, Curtea de Apel, unde a fost înregistrat pe 3 iulie, iar primul termen în recurs a fost programat pentru data de 12 august.
Prin urmare, chiar dacă va mai dura ceva timp judecarea recursului, se preconizează că, în câteva luni, va fi pronunțată o sentință definitivă.
Reamintim că, în 2021, Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că pentru acest proiect nu era nevoie de evaluarea impactului asupra mediului.
Totuși, au apărut vecinii care s-au împotrivit acestui proiect, adică cele 20 de persoane care apar ca reclamante și au cerut stoparea lui. Astfel, în data de 16 aprilie a.c., la Tribunal a fost înregistrată cererea de suspendare a autorizației de construire, iar în data de 20 iunie a.c. reclamanții au cerut anularea acesteia.
Rămâne de văzut dacă instanța de recurs va menține sau nu hotărârea Tribunalului.
Daniel ALBU


























