Un incendiu de proporții a izbucnit la un depozit situat în localitatea Afumați, provocând o mobilizare rapidă și masivă din partea autorităților. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor care s-au extins pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, generând degajări dense de fum.
Pompierii au acționat cu mai multe echipaje, pe două laturi ale clădirii. Structura metalica a acesteia a fost afectată, astfel ca hala era parțial prăbușită.
În interior incendiul se manifesta generalizat iar echipajele au acționat pentru protejarea a două hale învecinate.
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit în localitatea Afumați. Actioneaza 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și în sprijin o ambulanță SABIF. Din cauza posibilităților de propagare a incendiului la întreaga suprafață a halei (2000 mp), precum și la alte hale adiacente, s-a suplimentat dispozitivul cu încă opt autospeciale de stingere cu apă și spumă. Acționează în total 18 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje de prim ajutor”, se arată într-un comunicat al pompierilor, trimis noaptea trecută.
Arderea s-a manifestat cu o dezvoltare rapida din cauza materialelor depozitate (produse electrocasnice), iar fumul degajat nu a prezentat un pericol pentru populatie. În cele din urmă, la fața locului au mai rămas doar 6 echipaje de pompieri.
Depozitul aparține companiei Zilan Group, una dintre cele mai mari companii de produse electrocasnice și articole de uz casnic din Istanbul, Turcia.
Daniel ALBU

.




























