Guvernul României a aprobat, în ședința din data de 30 aprilie 2024, memorandumul de finanțare pentru construcția Stadionului „Gheorghe Hagi“. Astfel, atunci se credea că, în cel mai scurt timp, va fi semnat contractul pentru execuția lucrărilor. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi. Însă, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, vine cu vești bune și spune că luna viitoare ar putea fi semnate documentele, iar lucrările să înceapă.
Proiectul de construire a noului stadion din Constanța este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, și are valoarea de 379.000.000 de lei, fără TVA, fiind și cofinanțat de la bugetul local, cu 52.461.127, 96 lei, fără TVA. Ministrul Adrian Veștea a fost prezent la Constanța și a vorbit și despre Stadionul „Gheorghe Hagi“.
„După cum bine știm, stadionul din Constanța este un obiectiv care va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții. Urmează ca, în perioada următoare, să avem alocare pentru credite de angajament, iar în momentul acela putem semna contractul de finanțare și contractul de execuție cu antreprenorul care a câștigat licitația. Din discuțiile avute cu premierul Marcel Ciolacu, avem promisiune că stadionul va primi credit de angajament în următoarea lună, iar dacă toate procedurile vor fi așa cum ni le dorim, sperăm să semnăm contractul“, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării.
La finalizarea lucrărilor, Constanța va avea o arenă ultramodernă, cu o capacitate de 18.000 de locuri, ce va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu șase culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), de rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători și oficialități. În plus, clădirea stadionului va integra o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament – atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir.
Licitația pentru asistența tehnică și dirigenția de șantier, contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Compania Națională de Investiții a lansat, anul trecut, o licitație pentru achiziția serviciilor de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru obiectivul de investiții „Construire Stadion Gheorghe Hagi“. După mai multe amânări, pe 1 iulie 2024 a fost atribuit contractul, dar rezultatul a fost contestat câteva zile mai târziu. Câștigătoare a fost declarată Asocierea Ghallard Sys SRL – Secunet Project SRL. Atribuirea contractului a fost contestată de Outilnes SRL, în calitate de lider al Asocierii Outlines SRL – Rec Immpuls SRL, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis cererea.
Mihaela GIUGLEA



























