Patru persoane au fost trimise în judecată în cazul depozitelor de substanțe dopante și steroizi din Năvodari și Valu lui Traian. Așa cum este procedura, dosarul a ajuns în camera preliminară, la Judecătoria Constanța, iar la contestație, magistrații Tribunalului Constanța au decis rejudecarea, întrucât motivarea deciziei nu ar fi conținut elementele necesare. Astfel, dosarul se va reîntoarce la Judecătorie.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul Cristian Ionuț Enciu s-a ocupat de comerţul ilicit cu substanţe dopante de mare risc, sprijinit de concubina sa, Diana Rusa, ce administra pe raza judeţului Constanţa depozite cu produse conţinând astfel de substanţe, pe care le şi livra către terţe persoane.
De asemenea, în activitatea infracţională, bărbatul a fost ajutat şi de inculpaţii Alexandru Stelian Pais şi Florin Dinescu, care se ocupau cu manipularea şi transportul produselor.
În data de 23.12.2023 cei doi au manipulat şi încărcat într-un autovehicul, de la un depozit al lui Ionuț Cristian Enciu, de pe raza municipiului Constanţa, 155 de cutii din carton și 13 saci din plastic, în interiorul cărora se aflau 135.830 de fiole și recipiente din sticlă cu conținut lichid, 192.560 de comprimate și 186,8 kilograme de fiole vrac cu conținut lichid, toate conţinând aproximativ 45 de tipuri de substanțe dopante, inculsiv de mare risc, cu o valoare totală de piață de peste 900.000 de euro. La aceeaşi dată, cei doi inculpaţi au fost depistaţi pe raza municipiului Constanţa de lucrători de Poliţie Rutieră, iar produsele în cauză au fost ridicate.
Ulterior, inculpaţii Cristian Ionuț Enciu şi Diana Rusa şi-au continuat activităţile infracţionale, în data de 10.02.2024 fiind găsite la un depozit al acestora, de pe raza oraşului Năvodari, 73.439 de cutii cu produse conţinând substanţe dopante de mare risc, respectiv tamoxifen, stanozolol, oxandrolon, metandienonă, oximetolon, mestanolon, anastrozol, metiltestosteron, clomifen, clenbuterol, boldenon, testosteron, nandrolon, trenbolon şi metenolon. Şi aceste produse, cu o valoare totală de piaţă de aproximativ 2.000.000 de euro, au fost ridicate.
De asemenea, în data de 11.02.2024 au fost găsite, la un alt depozit al celor doi, situat în comuna Valu lui Traian din judeţul Constanţa, 15.634 de cutii ce conțineau 156.340 de fiole cu substanţe dopante de mare risc, respectiv nandrolon fenilpropionat, testosteron enantat, testosteron cipionat, trenbolon enantat, metenolon enantat, boldenon undecilenat, drostanolon propinat, trenbolon hexahidroxibenzilcarbonat şi stanozolol. Produsele, cu o valoare totală de piaţă de aproximativ 1.000.000 de euro, au fost ridicate.
Prin rechizitoriu, procurorul a sesizat instanţa de judecată şi cu privire la necesitatea măsurii de siguranţă privind confiscarea specială a substanţelor dopante de mare risc menţionate, a unui autovehicul şi a unor dispozitive electronice, folosite la comiterea faptelor, precum şi a unor sume de bani provenite din infracţiuni.
Cercetările au fost efectuate de către organele de cercetare penală ale Poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Liliana BELCIUG


























