Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, continuă să își desfășoare activitatea prin vizite directe la instituțiile subordonate.
În cadrul turului de marți, 12 noiembrie a.c., Mitroi a început cu o vizită la Centrul de Îngrijire și Asistență Poarta Albă, a doua oprire a fost la Fântâna Mare, unde a avut loc inaugurarea sistemului zonal de alimentare cu apă Plopeni din cadrul Gospodăriei de Apă Fântâna Mare. Ulterior, Mitroi și-a continuat vizita pe DJ 228, pentru a verifica stadiul lucrărilor de infrastructură rutieră în derulare, iar la finalul turului a discutat cu primarii localităților Independența și Ciocârlia.
,,Astăzi am continuat cu un alt tur de forță în județ. La prima oră am efectuat o vizită la Centrul de Îngrijire și Asistență Poarta Albă pentru a vedea direct realitatea de pe teren. Deși managerul instituției nu a fost prezent la apel, fapt ce ii va afecta evaluarea, am constatat că personalul își face datoria cu responsabilitate. A doua oprire a fost la Fântâna Mare unde am inaugurat sistemul zonal de alimentare cu apă Plopeni din cadrul Gospodăriei de Apă Fântâna Mare. Cea de-a treia oprire a fost pe DJ 228 unde am verificat stadiul lucrărilor, iar în finalul turului de forță am purtat discuții cu primarii localităților Independența și Ciocârlia cu scopul de a identifica problemele celor două localități”, a declarat Florin Mitroi.



A.C.



























