Liberalii constănţeni au discutat, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean de marţi, 21 iulie, lista candidaţilor pentru primăriile din judeţul Constanţa. Astfel, la Hârşova a fost luată decizia ca Viorel Ionescu (actualul primar) să fie candidatul partidului pentru un nou mandat. El a fost ales primar, în 2016, din partea ALDE. Un alt edil care a obţinut mandatul în 2016 din partea altui partid, Gheorghe Alexa de la Cogealac, este o altă propunere discutată în şedinţa de marţi a liberalilor. Candidatura lui Alexa din partea PNL va fi validată în Consiliul Director Judeţean de vineri.
Tot în şedinţa de marţi a fost stabilit candidatul PNL pentru Primăria Costineşti, având în vedere că Traian Cristea (actualul primar) nu mai candidează. Candidatul PNL la Costineşti va fi, cu sprijinul lui Traian Cristea, Gheorghe Mechenici.
La Fântânele, primarul Gheorghe Popescu a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat, aşa încât liberalii l-au desemnat pe actualul viceprimar, Adrian Roşu, drept candidat.
A.C.



























